5 rețete de ardei umpluți, pe care trebuie neapărat să le încercați. Fantastic!!! - Retete-Usoare.eu

5 rețete de ardei umpluți, pe care trebuie neapărat să le încercați. Fantastic!!!

Ce cunoașteți despre ardeii umpluți? Acest fel de mâncare a devenit caracteristic pentru multe gastronomii: moldovenească, română, bulgară, azerbaidjană, ucraineană și rusă. În conformitate cu modul tradițional de preparare, aceste legume mari și coapte sunt umplute cu un amestec de carne tocată și orez, după care se acoperă cu suc de roșii și se înnăbușă până sunt gata. Delicios!

Într-adevăr, uitându-ne la ardeii grași curățați de semințe, mâinile noastre sunt nerăbdătoare să înceapă să-i umple. Aparent, ei chiar sunt creați pentru aceasta! Datorită răspândirii geografice vaste a acestui fel de mâncare, au apărut numeroase moduri, după care îl putem prepara. Echipa noastră vrea să vă povestească cum puteți umple ardeii în moduri absolut deosebite și vă prezintă 5 variante diferite de umplutură.

CU CE PUTEȚI UMPLE ARDEII?

ARDEI UMPLUȚI CU PEȘTE

INGREDIENTE:

  • 7 ardei grași medii;
  • un pahar de orez fiert;
  • 1/5 linguriță de curcuma măcinată;
  • 200 g de fileu de pește;
  • o lingură de smântână;
  • 2 linguri de pastă de roșii;
  • sare, piper negru — după gust;
  • mărar — după gust;
  • 200 ml de apă.

MOD DE PREPARARE:

  1. Amestecați orezul fiert cu fileul de pește tăiat mărunt.
  2. Adăugați curcuma, sarea și piperul negru după gust.
  3. Adăugați smântâna, mărarul mărunțit și amestecați.
  4. Tăiați capacele ardeilor, curățați-i de semințe și umpleți-i cu compoziția pregătită.
  5. Așezați ardeii în poziție verticală într-o cratiță cu pereți groși.
  6. Dizolvați pasta de tomate și un praf de sare în apă și turnați-o peste ardei.
  7. Înnăbușiți-i timp de 25-30 minute din momentul clocotirii, la foc redus.

ARDEI UMPLUȚI CU HRIȘCĂ ȘI CIUPERCI

INGREDIENTE:

  • 2 pahare de hrișcă fiartă;
  • 5 ardei dulci medii;
  • 300 g de ciuperci Champignon;
  • 2 cepe;
  • 100 ml de smântână pentru gătit (cu conținut mediu de grăsime);
  • 2 lingurițe de muștar de Dijon;
  • sare, piper negru, verdeață mărunțită — după gust.

MOD DE PREPARARE:

  1. Opăriți și tăiați ciupercile.
  2. Tăiați ceapa și prăjiți-o în ulei. Apoi adăugați ciupercile pregătite și prăjiți-le timp de 3-5 minute.
  3. Turnați smântâna și înnăbușiți totul pe parcursul a câtorva minute.
  4. Adăugați muștarul, sarea, piperul negru și verdeața mărunțită.
  5. Combinați amestecul prăjit cu hrișca fiartă.
  6. Tăiați ardeii în jumătăți longitudinale și îndepărtați-le semințele.
  7. Umpleți „bărcuțele” obținute cu compoziția de hrișcă.
  8. Turnați puțină apă în tava de copt și așezați ardeii pe ea. Coaceți-i pe parcursul a 40 minute la 140°C.
  9. Serviți-i cu smântână.

ARDEI UMPLUȚI ÎN STIL ITALIENESC 

INGREDIENTE:

  • 4 ardei mari;
  • 3 roșii;
  • 2 felii de pâine albă;
  • un ou;
  • 50 g de parmezan ras;
  • ½ linguriță de capere;
  • 2-3 rămurele de busuioc;
  • sare, piper negru, ulei de măsline — după gust.

MOD DE PREPARARE:

  1. Tăiați ardeii în jumătăți longitudinale și îndepărtați-le semințele.
  2. Crestați roșiile, opăriți-le, decojiți-le și transformați-le în piure.
  3. Tăiați pâinea în cubulețe. Acoperiți-o cu puțină apă rece și, după ce se va înmuia, stoarceți-o puțin.
  4. Combinați pâinea cu caperele, roșiile pasate, busuiocul mărunțit și parmezanul ras. Sărați și piperați după gust. Încorporați oul în compoziția obținută.
  5. Așezați umplutura în jumătățile de ardei și puneți-le într-o tavă de copt. Coaceți-i la 180°C, timp de 30-40 minute, până se vor rumeni.

ARDEI UMPLUȚI CU SPAGHETE ȘI ȘUNCĂ

INGREDIENTE:

  • 6 ardei grași;
  • 200 g de spaghete;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 100 g de șuncă;
  • 2 cepe roșii;
  • 2 linguri de mazăre verde conservată;
  • 2 linguri de oțet de vin roșu;
  • oregano, sare, piper negru măcinat — după gust.

MOD DE PREPARARE:

  1. Fierbeți pastele până la consistența „al dente”.
  2. Tăiați șunca în fâșii subțiri și puneți-o în tigaia cu uleiul încins. Adăugați condimentele, mazărea verde, ceapa mărunțită, și prăjiți totul până când ultima va fi gata.
  3. Apoi adăugați oțetul, înnăbușiți totul încă un minut, după care puneți și pastele în tigaie.
  4. Curățați ardeii de semințe și frecați-le interiorul cu sare și piper negru. Apoi umpleți-i cu compoziția de spaghete și șuncă.
  5. Așezați ardeii compact și în poziție verticală într-o tavă adâncă. Coaceți-i timp de 30-40 minute la 175°C.

ARDEI UMPLUȚI CU CARTOFI ȘI CAȘCAVAL

INGREDIENTE:

  • 4 ardei dulci;
  • o ceapă;
  • un cățel de usturoi;
  • o lingură de ulei de măsline;
  • 8 cartofi medii;
  • 2-4 rămurele de pătrunjel;
  • ½ pahar de supă de pui;
  • 3/4 pahar de lapte;
  • o linguriță de boia de ardei dulce;
  • 2-4 cozi de ceapă verde;
  • 50 g de cașcaval ras;
  • 50 g de mozzarella;
  • sare, piper negru — după gust.

MOD DE PREPARARE:

  1. Tăiați ardeii în jumătăți longitudinale, curățați-i de semințe și opăriți-i în apă clocotindă și sărată pe parcursul a 3-5 minute.
  2. Căliți ceapa mărunțită într-un vas adânc cu uleiul încins. Adăugați usturoiul mărunțit și cartofii tăiați cubulețe. Turnați supa de pui și laptele. Apoi adăugați pătrunjelul și înnăbușiți totul timp de 15-20 minute.
  3. Adăugați boia de ardei dulce, ceapa verde mărunțită și cașcavalul tare dat prin răzătoare în cartofii înnăbușiți.
  4. Umpleți ardeii cu amestecul obținut, presărați-i cu mozzarella rasă și coaceți-i pe parcursul a 15-20 minute la 180°C.

Pentru ca ardeii umpluți (indiferent de umplutură) să fie încă mai aspectuoși, folosiți ardei grași de diferite culori. Iar experimentele cu ingrediente neașteptate vor îmbogăți acest fel de mâncare cu note deosebite de gust și aromă.

Gătiți cu noi și nu uitați să distribuiți rețetele și prietenilor voștri!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

loading...