Acest desert vă va aminti de gustul adoraților colțunași, însă modul său de preparare este mult mai rapid și confortabil! - Retete-Usoare.eu

Acest desert vă va aminti de gustul adoraților colțunași, însă modul său de preparare este mult mai rapid și confortabil!

Vara, grădina… Fructele! Coapte și delicioase, suculente și aromate! Vă propunem rețeta unui desert potrivit pentru sezonul estival — lasagna dulce cu brânză și fructe. Ea vă va aminti de gustul adoraților colțunași, însă modul său de preparare este mult mai rapid și mai confortabil! O puteți pregăti cu orice tip de fructe. Noi am experimentat cu vișine, afine și zmeură, însă nu am reușit să înțelegem care variantă este mai gustoasă. Toate sunt minunate! Minimum de timp și vase murdare — maximum de beneficii și plăcere!

INGREDIENTE:

  • 700 g de brânză dulce (cu 5% conținut de grăsime);
  • 400 g de vișine;
  • 3 ouă;
  • 250 g de smântână 20%;
  • 250 g de zahăr;
  • 16 foi de lasagna.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți ingredientele necesare: puteți utiliza atât fructe proaspete, cât și congelate. Evident, în timpul verii veți găsi o sumedenie de fructe proaspete și aromate!!! Astăzi vă vom prezenta cum se pregătește lasagna cu brânză și vișine.

2. Spălați vișinele și îndepărtați-le sâmburii.

3. Amestecați foarte bine brânza (cea mai potrivită este cea umedă, moale și cremoasă) cu smântâna, zahărul și ouăle (le puteți bate ușor cu blenderul sau telul). Adăugați suficient zahăr, mai ales dacă fructele sunt acrișoare.

4. Dacă aveți posibilitatea, puteți pregăti foile de lasagna de sine stătător. Însă majoritatea gospodinelor optează pentru cele din comerț.

5. Fierbeți foile de lasagna în conformitate cu instrucțiunile de pe ambalaj. Dacă acestea nu necesită fierbere, încorporați-le în stare uscată în desert.

6. Preîncălziți cuptorul până la 190ºC.

7. Ungeți o tavă pătrată sau dreptunghiulară (noi am folosit una pătrată, cu latura de 22 cm și adâncimea de 8 cm), cu suprafață antiaderentă cu puțin unt și începeți asamblarea desertului. Au fost necesare câte 4 foi de lasagna pentru fiecare strat.

8. Așezați primul strat de foi de lasagna. Acoperiți-le cu aproximativ 5-6 linguri din compoziția de brânză, răspândindu-o uniform și presărând o mână de fructe peste ea. Aveți grijă ca aluatul să fie acoperit în totalitate cu brânză, pentru ca în timpul coacerii să nu se usuce și întărească.

9. Repetați procedura respectivă de 4 ori. Ultimul strat trebuie să fie format din brânză și fructe. Presărați-l cu zahăr.

10. Acoperiți tava cu folie de aluminiu și introduceți-o în cuptor pentru 35-40 minute.

11. Scoateți lasagna din cuptor, lăsați-o să se răcească și doar apoi porționați-o.

Invitați-i pe cei dragi la masă! Vă dorim poftă bună!

loading...