Aperitiv din ficăței de pui. Un preparat original, interesant și delicios!

Acest aperitiv minunat este potrivit atât pentru mesele cotidiene, cât și pentru cele festive. Chiar dacă nu vă plac ficățeii de pui, după ce veți gusta preparatul respectiv, vă veți schimba părerea despre ei!

INGREDIENTE:

-500 g de ficăței de pui;

-350 g de bacon.

Pentru marinadă:

-3 linguri de sos de soia;

-2-3 linguri de suc de lămâie;

-o linguriță de miere (opțional; puteți să o înlocuiți cu zahăr);

-1/3 linguriță de sare (opțional);

-piper negru măcinat — după gust;

-½ linguriță de boia de ardei dulce;

-2-3 căței de usturoi.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați ficățeii de pui pielițe și vase sangvine. Spălați-i și tăiați-i în bucăți.

2.Pregătiți marinada: turnați sosul de soia și sucul de lămâie într-un bol. Adăugați mierea, piper negru măcinat după gust, sarea, boia de ardei dulce și usturoiul trecut prin presa de usturoi. Amestecați.

3.Turnați marinada obținută peste ficățeii de pui. Amestecați.

4.Acoperiți-i cu folie alimentară și lăsați-i să se marineze pe parcursul a minim 30 minute (noi i-am lăsat timp de 3 ore la frigider).

5.Tăiați fâșiile de bacon în jumătăți transversale.

6.Puneți câte o bucățică de ficat pe fiecare bucată de bacon. Apoi rulați-o sub formă de rulou. Fixați ruloul cu o scobitoare.

7.Așezați ficățeii înveliți în bacon pe tava tapetată cu hârtie de copt, lăsând spații libere între ei.

8.Coaceți-i timp de 20-25 minute, până când baconul se va rumeni, în cuptorul preîncălzit până la 200°C‌.

9.Îndepărtați scobitorile de pe rulouri.

10.Așezați-le pe un platou și serviți-le cu multă plăcere! Sunt fine, suculente și foarte gustoase: atât fierbinți, cât și reci!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!