Cină rapidă cu carne tocată. Se prepară în 25-30 minute, fără prea multe bătăi de cap!

Deseori vrem ceva gustos și deosebit la cină, dar, în același timp, nu dorim să pierdem mult timp pe gătit. De aceea, astăzi vă propunem o rețetă simplă și rapidă de cină delicioasă și sățioasă!

INGREDIENTE:

-5-6 cartofi;

-800 g de carne tocată;

-100 g de unt;

-3 linguri de făină;

-1 litru de lapte;

-sare, condimente — după gust;

-½ linguriță de nucșoară măcinată;

-mărar proaspăt — după gust;

-2 căței de usturoi;

-cașcaval — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați cartofii și puneți-i într-o cratiță. Acoperiți-i cu apă rece și fierbeți-i în coajă până vor fi semipreparați.

2.Lăsați cartofii fierți să se răcească, după care curățați-i de coajă și tăiați-i în rondele cu grosimea de circa 5 mm.

3.Între timp pregătiți compoziția de carne: puneți carnea tocată într-un bol adânc. Adăugați usturoiul trecut prin presa de usturoi, mărarul mărunțit și sare, condimente după gust. Amestecați foarte bine.

4.Umezindu-vă mâinile cu apă, modelați perișoare din compoziția obținută.

5.Pregătiți sosul: topiți și încingeți untul într-o tigaie adâncă. Adăugați făina și, amestecând continuu, prăjiți-o până va deveni aurie. Aveți grijă să spargeți toate cocoloașele de făină, ca să obțineți un sos omogen.

6.Apoi adăugați laptele, turnându-l în jet subțire și amestecând în permanență.

7.Fierbeți sosul timp de 10 minute din momentul clocotirii, până se va îngroșa, pe foc moderat, amestecând continuu. Cu 1 minut înainte de terminarea procesului de fierbere adăugați sare după gust (noi am adăugat o linguriță rasă) și nucșoara în el.

Dacă sosul dumneavoastră are cocoloașe, puteți să-l treceți printr-o strecurătoare măruntă.

8.Acoperiți fundul și pereții unei tăvi rotunde, unse cu ulei, cu rondele de cartofi.

9.Puneți perișoarele în tavă, separându-le unele de altele prin rondele de cartofi.

10.Răspândiți uniform sosul fierbinte peste ingredientele din tavă.

Dacă sosul a reușit să se răcească și s-a îngroșat mult, cât timp ați pregătit celelalte ingrediente, diluați-l cu lapte și încălziți-l puțin, amestecându-l continuu cu telul, ca să nu formeze cocoloașe.

11.Coaceți mâncărica timp de 40 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C. Cu 15 minute înainte de terminarea timpului de coacere presărați-o cu cașcaval ras.

Dacă doriți să obțineți o crustă crocantă și rumenă de cașcaval, presărați mâncărica cu cașcaval ras la începutul procesului de coacere.

12.Dacă doriți, înainte de servire puteți să decorați mâncărica cu verdeață proaspătă.

13.Porționați-o și serviți-o. Suntem siguri că va fi pe placul tuturor membrilor familiei dumneavoastră!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!