Cum puteți confia cojile de portocale!

Aceste coji de portocale confiate pot să înlocuiască ciocolatele, să surprindă plăcut prietenii veniți pe neașteptate în vizită sau să vă ridice dispoziția cu aspectul colorat și aroma minunată!

Ingrediente:

  • 4 portocale;
  • 2,5 pahare zahăr;
  • 2 pahare de apă;
  • un vârf de cuțit de sare de lămâie.

Mod de preparare:

  1. Opăriți portocalele cu apă clocotită, apoi spălați-le cu apă fierbinte. Tăiați vârful portocalelor și partea de jos. Pe portocală faceți tăieturi pe verticală cu cuțitul, apoi dezlipiți coaja și curățați-o cu un cuțit ascuțit de pielița albă. Cu pulpa de portocală faceți ce doriți.
  2. Micile coji de portocală lăsați-le la macerat pentru 2 ore. Apoi fierbeți la foc mic siropul compus din apă, sare de lămâie și zahăr. Puneți cojile de portocale, tăiate felii subțiri sau romburi, în sirop și fierbeți-le aproximativ 30 de minute, până devin moi.
  3. Scoateți cojile de portocale din sirop și lăsați-le să se scurgă, apoi tăvăliți-le prin zahăr pudră sau zahăr tos. Puneți-le pe un platou și lăsați-le să se usuce la loc cald.
  4. O altă variantă ar fi să înmuiați fiecare bucățică de coajă de portocală în ciocolată topită sau în glazură de fructe și să le lăsați să se răcească. Astfel vor fi un fel de bomboane. Păstrați fructele confiate într-un borcan închis bine cu capacul.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

loading...