Deliciu din carne tocată la cuptor!

Astăzi vă propunem rețeta unor chifteluțe suculente și delicioase, cu topping, gătite la cuptor! O alternativă excelentă pentru chifteluțele prăjite!

INGREDIENTE:

Pentru compoziția de carne:

-500 g de carne (noi am folosit carne de porc);

-o ceapă mică (90 g);

-3 felii de pâine uscată;

-150 ml de lapte sau apă;

-½ linguriță cu vârf de sare (sau după gust);

-piper negru măcinat — după gust.

Pentru topping:

-3 linguri de ketchup;

-un castravete marinat;

-o ceapă mică (+ o linguriță de oțet, ½ linguriță de zahăr, un praf de sare — pentru marinarea ei);

-120 g de cașcaval.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți compoziția de carne: turnați laptele peste feliile de pâine și lăsați-le să se înmoaie.

2.Tăiați carnea și ceapa în bucăți.

3.Treceți carnea, ceapa și pâinea stoarsă cu mâinile prin mașina de tocat carne.

4.Adăugați sarea și piper negru măcinat după gust. Amestecați și frământați bine compoziția obținută. La sfârșit bateți-o de pereții tăvii de aproximativ 10 ori. Dați-o la frigider, cât timp pregătiți topping-ul.

5.Pregătiți topping-ul: tăiați ceapa în cubulețe și puneți-o într-un bol. Adăugați oțetul, zahărul și sarea. Amestecați. Lăsați ceapa să se marineze pe parcursul a 5-10 minute.

Dacă nu vă place ceapa marinată, puteți să o căliți puțin, până va deveni transparentă, pe tigaie.

6.Tăiați castravetele marinat în rondele subțiri.

7.Tăiați cașcavalul în feliuțe subțiri sau dați-l prin răzătoarea mare.

8.Modelați 9 chifteluțe plate din compoziția de carne și puneți-le pe tava tapetată cu hârtie de copt. Realizați câte o adâncitură în mijlocul lor (zeama eliberată de carne se va aduna în ea și chifteluțele vor rămâne suculente, cu formă frumoasă, fără crăpături).

9.Ungeți-le cu ketchup, folosind pensula sau lingurița.

10.Puneți ceapa marinată și câte 4-5 rondele de castravete marinat (în mijloc) pe ele. Acoperiți totul cu feliuțele de cașcaval.

11.Coaceți chifteluțele timp de 20-25 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌.

12.Serviți-le cu garnitura, care vă place! Sunt foarte bune!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New