Desert din brânză dulce de vaci cu nuci și fructe uscate!

Mai gustos decât salamul de biscuiți! Aspectuos, interesant și folositor!

INGREDIENTE:

-20 g de gelatină;

-70 ml de apă;

-350 g de brânză dulce de vaci 15%;

-100 g de smântână fermentată 15% (5 linguri);

-2 linguri de miere;

-50 g de alune de pădure (prăjite);

-100 g de nuci prăjite;

-40 g de fistic curățat;

-100 g de caise uscate;

-100 g de curmale;

-100 g de merișoare uscate.

MOD DE PREPARARE:

1.Dizolvați gelatina în apa rece și lăsați-o să se hidrateze pe parcursul a 10-15 minute.

2.Puneți brânza dulce de vaci, smântâna fermentată și mierea într-un vas adânc. Pasați-le cu blenderul până se vor transforma într-o compoziție fină și omogenă.

3.Pregătiți alunele de pădure, nucile, fisticul și merișoarele uscate.

4.Tăiați caisele uscate și curmalele curățate de sâmburi în bucățele.

5.Topiți gelatina pe foc mic, pe bain-marie sau în cuptorul cu microunde, având grijă să nu o clocotiți. Încorporați-o în compoziția de brânză.

6.Adăugați nucile și fructele în compoziția de brânză. Amestecați.

7.Tăiați gura unei sticle de plastic, cu volumul de 1 litru. Transferați compoziția rezultată în ea. Bateți sticla de masă de câteva ori, ca să nu rămână bule de aer în interiorul desertului.

8.Dați desertul la frigider pentru 4-5 ore, până se va închega complet.

9.Tăiați sticla de plastic și îndepărtați-o cu grijă din jurul desertului.

10.Tăiați-l în felii și serviți-l cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New