Două rețete de rulade, ce se dau la cuptor împreună cu umplutura: cu măr și de ciocolată!

Într-un timp foarte scurt, în jur de 30 de minute, obțineți 2 rulade din aluat de pandișpan: cu măr și de ciocolată cu cremă de brânză dulce. Ruladele se coc cu tot cu umplutură și sunt delicate, pufoase, gustoase.

1.Ruladă cu mere

INGREDIENTE:

-4 ouă;

-4 linguri cu vârf de făină;

-1 pliculeț de zahăr vanilat;

-4 linguri de zahăr;

-1/2 linguriță de praf de copt.

Pentru umplutură:

-4 mere;

-2 linguri de zahăr.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați merele de coajă, cotor și semințe, apoi le treceți prin răzătoarea mare. Opțional, le puteți stropi cu zeamă de lămâie.

2.Bateți ouăle cu zahăr și zahăr vanilat, cât să obțineți o compoziție pufoasă, timp de 4-5 minute cu robotul de bucătărie sau mixerul.

3.Combinați făina cu praf de copt și încorporați amestecul în compoziția de ouă în 2 etape, amestecând cu spatula. Aluatul trebuie să fie omogen și fără cocoloașe.

4.Tapetați tava (30*40 cm) cu hârtie de copt și o ungeți cu ulei.

5.Repartizați merele răzuite, le presărați cu 2 linguri de zahăr, apoi le acoperiți cu un strat uniform de aluat.

6.Introduceți tava în cuptorul preîncălzit până la 180°С pe treapta de mijloc pentru 15 minute.

7.Așezați un prosop pe masa de lucru, răsturnați blatul cu fructe și îndepărtați hârtia de copt.

8.Rulați rapid rulada, ajutându-vă cu prosopul. Lăsați rulada, până se răcește complet, împăturită în prosop.

2.Ruladă de ciocolată cu cremă de brânză dulce

INGREDIENTE:

-3 ouă;

-3 linguri de făină;

-1 lingură cu vârf de cacao;

-4 linguri de zahăr;

-1/2 linguriță de praf de copt.

Pentru umplutură:

-400 gr de brânză de vaci;

-1 ou;

-2 linguri de zahăr;

-50 ml de smântână pentru gătit 15%;

-1 pliculeț de zahăr vanilat.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecțai brânza de vaci cu ou, zahăr, zahăr vanilat și smântână pentru gătit, folosind blenderul vertical.

2.Bateți ouăle cu zahăr, cât să obțineți o compoziție pufoasă.

3.Combinați făina, cacao și praful de copt, apoi adăugați amestecul în câteva partide și amestecați cu spatula.

4.Tapetați tava (30*40 cm) cu hârtie de copt și o ungeți cu ulei.

5.Repartizați umplutura de brânză într-un strat uniform și adăugați aluatul de ciocolată.

6.Introduceți tava în cuptorul preîncălzit până la 180°С pe treapta de mijloc pentru 15 minute.

7.Așezați un prosop pe masa de lucru, răsturnați blatul cu cremă și îndepărtați hârtia de copt.

8.Rulați rapid rulada, ajutându-vă cu prosopul. Lăsați rulada, până se răcește complet, împăturită în prosop.

Rețetele sunt simple și rapide, iar rezultatul foarte gustos. Combinațiile sunt irezistibile: mere cu pandișpan alb și cremă de brânză cu pandișpan de ciocolată.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New