Dovleac mai gustos decât cartofii prăjiți! O rețetă sănătoasă și simplă!

Astăzi dorim să vă recomandăm o rețetă savuroasă de dovleac pai la cuptor, care poate înlocui cu succes cartofii pai. Dovleacul preparat în acest mod poate fi oferit și copiilor. De asemenea, este o gustare potrivită pentru o seară de cinema împreună cu familia.

INGREDIENTE:

– 800 g de dovleac;

– 25 g de parmezan;

– 100 g de pesmet;

-1 linguriță de boia de ardei dulce;

-1 linguriță de condiment din ierburi uscate;

– jumătate de linguriță de usturoi granulat;

– jumătate de linguriță de piper negru măcinat;

– jumătate de linguriță de sare;

– 2 linguri de ulei de măsline.

MOD DE PREPARARE:

1. Curățați dovleacul de coajă și tăiați-l în două. Acesta trebuie să fie de dimensiuni mici. Tăiați fiecare parte în fâșii și adăugați-le într-un bol.

2. Adăugați într-o farfurie pesmetul, parmezanul ras prin răzătoarea mică, boiaua de ardei dulce, condimentul din ierburi uscate, usturoiul granulat, piperul negru și amestecați-le împreună.

3. Condimentați fâșiile de dovleac cu puțină sare și ulei de măsline (sau ulei vegetal de floarea-soarelui).

4. Înmuiați câte o fâșie de dovleac în amestecul uscat și adăugați-o pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.

5. Coaceți dovleacul în cuptorul preîncălzit până la 200°C timp de 20 minute.

Veți obține niște dovleac mult mai apetisant de cât cartofii pai și de o sută de ori mai sănătos!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New