Făină, cașcaval, verdeață — și apare o minune pe masă!

Pregătiți o pâinică de casă, delicioasă, aromată, pufoasă, cu crustă crocantă și miez fin, fără drojdie! Durează doar 5 minute + timpul pentru coacere, dar rezultă un preparat excelent! Pâinea arată nemaipomenit pe secțiune: nu-ți poți lua ochii de la ea!

INGREDIENTE:

-250 g de făină;

-80 g de cașcaval;

-o legătură de verdeață (noi am folosit pătrunjel, dar puteți să utilizați mărar sau pătrunjel și mărar în proporții egale);

-120-140 ml de lapte;

-20 ml de ulei de măsline/floarea-soarelui;

-½ linguriță de sare;

-2 lingurițe rase de praf de copt.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați făina cernută, sarea și praful de copt într-un bol adânc.

2.Adăugați verdeața mărunțită și cașcavalul dat prin răzătoarea mare. Amestecați foarte bine.

3.Adăugați uleiul și laptele. Inițial amestecați cu lingura, după care transferați aluatul pe suprafața de lucru și frământați-l cu mâinile. Dacă se frământă greu, puteți să mai adăugați o lingură de lapte în el. Aluatul trebuie să iasă moale, omogen și nelipicios.

4.Modelați-l sub formă de bilă și puneți-l pe tava tapetată cu hârtie de copt. Aplatizați-l cu palmele, astfel încât să obțineți o turtă rotundă, cu grosimea de 2-2.5 cm.

5.Realizați câteva secțiuni superficiale pe suprafața pâinii, astfel încât să capete aspectul de pătrățele. 

6.Ungeți pâinea cu lapte, folosind pensula de silicon.

7.Coaceți-o timp de 30-40 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C.

8.Transferați pâinea pe un platou. Acoperiți-o cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-o să se răcească.

9.Feliați-o și serviți-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New