Iată ce trebuie să pregătiți din căpșuni! Rapid, fără mixer, fără gelatină!

Toți vor fi încântați de acest desert delicios și aspectuos! Se prepară foarte rapid, fără coacere și fără gelatină. Textura lui fină seamănă cu cea a jeleului!

INGREDIENTE:

Pentru compoziția de căpșuni:

-300 g de căpșuni (puteți să le înlocuiți cu alte fructe);

-80 g de zahăr (sau după gust);

-35 g de amidon de porumb;

-40 ml de apă.

Pentru compoziția de smântână:

-350 ml de smântână pentru gătit 10% (puteți să o înlocuiți cu lapte sau smântână dulce, cu conținut mai mare de grăsime);

-60 g de zahăr (sau după gust);

-45 g de amidon de porumb;

-o linguriță de zahăr vanilat.

Pentru decor: fulgi de cocos — după gust.

Noi am pregătit desertul într-o tavă pentru chec, cu dimensiunile de 11 x 23 cm și volumul de 1.5 litri.

MOD DE PREPARARE:

1.Ungeți forma, în care veți pune desertul, cu puțin ulei rafinat de floarea-soarelui (cu ajutorul unui prosop de hârtie sau al pensulei de silicon).

2.Pregătiți compoziția de smântână: puneți smântâna pentru gătit, zahărul tos și amidonul de porumb într-o crăticioară cu fundul gros. Amestecați foarte bine, ca să nu rămână cocoloașe.

3.Fierbeți compoziția rezultată timp de 1 minut din momentul apariției primelor bule de clocotire, pe foc mic, amestecând continuu.

4.Luați-o de pe foc. Adăugați zahărul vanilat în ea. Amestecați foarte bine, ca să se dizolve.

5.Transferați îndată compoziția fierbinte de smântână în forma pregătită. Răspândiți-o uniform.

6.Lăsați-o să se răcească și să se închege timp de 20-25 minute, la temperatura camerei.

7.Apoi pregătiți compoziția de căpșuni: pasați căpșunile și zahărul cu blenderul până se vor transforma într-un piure fin.

Dacă folosiți căpșuni congelate, puneți-le împreună cu zahărul într-o crăticioară și încălziți-le până se vor înmuia. Apoi pasați-le cu blenderul, ca să le transformați în piure.

Dacă doriți, puteți să treceți piureul de căpșuni printr-o strecurătoare măruntă, ca să îndepărtați sâmburii din el.

8.Dizolvați amidonul de porumb în 40 ml de apă. Adăugați-l în piureul de căpșuni și amestecați foarte bine.

9.Fierbeți compoziția de căpșuni timp de 1 minut din momentul apariției primelor bule de clocotire, pe foc mic, amestecând continuu.

10.Transferați îndată compoziția fierbinte în formă și răspândiți-o uniform pe stratul de smântână.

11.Lăsați desertul să se răcească timp de aproximativ 30 minute la temperatura camerei. Apoi acoperiți-l cu folie alimentară, astfel încât aceasta să intre în contact direct cu suprafața lui și dați-l la frigider pentru 30-60 minute, ca să se închege și să se răcească mai bine.

12.Treceți cu spatula pe marginile formei, ca să separați desertul de pereții ei. Apoi răsturnați-l pe masa presărată cu fulgi de cocos. Acoperiți-l complet cu fulgi de cocos.

13.Tăiați desertul în bucățele. El este stabil și își menține bine forma, dar este și foarte fin.

14.Serviți desertul cu multă plăcere! El este moderat de dulce, foarte fin, aromat și gustos!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!