Maioneză de casă – trei rețete delicioase, care se prepară ușor și din ingrediente accesibile!

Astăzi vă vom prezenta trei rețete de maioneză – unul dintre cele mai populare sosuri. Mulți consideră maioneza un produs dăunător și au dreptate, într-o oarecare măsură. În special, dacă este consumat fără limită și fără să se ia în considerație compoziția de pe ambalaj.

Însă, dacă maioneza este pregătită în condiții casnice, fără conservanți, din ingrediente accesibile și sănătoase, fiind consumată cu măsură, veți obține un sos nu doar gustos și delicat, dar și absolut natural.

INGREDIENTE:

Rețeta nr. 1: Maioneză „Provensal” cu ulei de măsline!

– 1 ou;

– 200 ml de ulei vegetal de floare-soarelui (rafinat);

– 50 ml de ulei de măsline;

– 2 linguri de oțet de vin alb;

-1 linguriță de zahăr;

– jumătate de linguriță de sare;

– jumătate de linguriță de muștar;

– piper alb măcinat (opțional).

MOD DE PREPARARE:

1. Adăugați oul cu grijă, ca să nu deteriorați gălbenușul, în vasul unui blender vertical.

2. Turnați uleiul vegetal (rafinat) și cel de măsline, oțetul sau zeama de lămâie, apoi adăugați muștarul, sarea, zahărul și piperul alb măcinat.

Sfat: Volumul uleiului de măsline trebuie să fie de cel mult ¼ din toată cantitatea de ulei folosită pentru maioneză, de altfel maioneza va fi amară. De asemenea, oțetul de vin poate fi înlocuit cu oțet de mere sau cu suc de lămâie.

3. Scufundați blenderul până la baza vasului, acoperind gălbenușul, porniți-l la viteză maximă și nu-l ridicați până când cel puțin jumătate din amestec nu va deveni alb la culoare.

4. Apoi ridicați încet blenderul și continuați să amestecați, până când veți obține un sos omogen și cremos. Procesul de pregătire a maionezei va depinde în totalitate de caracteristicile blenderul dvs.

Maioneza „Provensal” cu ulei de măsline este gata. Noi am reușit să o pregătim în doar 3 minute. Sosul a ieșit dens și foarte gustos.

Rețeta nr. 2: Maioneză pe bază de gălbenușuri și suc de lămâie!

INGREDIENTE:

– 3 gălbenușuri;

– 250 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui (rafinat);

– sucul de la 1 lămâie (2 linguri);

– 1,5 lingurițe de zahăr;

– 1 linguriță de sare;

– 1 linguriță de muștar.

MOD DE PREPARARE:

1. Adăugați gălbenușurile într-un recipient adânc (ar fi mai bine să folosiți ouă de casă), muștarul, sarea și zahărul. Bateți ingredientele cu mixerul pornit la viteză mare timp de 30 de secunde.

2. Începeți să turnați treptat uleiul rafinat, în porții mici, amestecând în continuu. Compoziția va începe să se îngroașe și să devină deschisă la culoare. Densitatea maionezei va depinde de cantitatea de ulei pe care o veți adăuga. Cu cât veți adăuga mai mult ulei, cu atât mai densă va fi maioneza.

4. Acum turnați sucul de lămâie și mai amestecați o dată foarte bine, astfel încât să obțineți un sos cremos și omogen. Acidul din sucul de lămâie va face compoziția să devină și mai deschisă la culoare.

Noi am reușit să pregătim acest tip de maioneză în 6 minute. Gălbenușurile de ouă de casă i-au oferit sosului o culoare gălbuie și o consistență foarte fină.

Rețeta nr. 3: Maioneză pe bază de lapte (fără ouă)!

INGREDIENTE:

– 150 ml de lapte;

– 300 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui (rafinat);

– 1 lingură de suc de lămâie (sau oțet);

– 2 lingurițe de zahăr;

– 1 linguriță de sare;

– 1 linguriță de muștar.

MOD DE PREPARARE:

1. În vasul unui blender vertical sau într-un recipient adânc, turnați laptele și uleiul rafinat, apoi adăugați muștarul, sarea și zahărul.

2. Introduceți blenderul până la baza vasului și pasați ingredientele la viteză maximă, până când veți obține un amestec omogen.

3. Turnați sucul de lămâie și mai amestecați puțin.

Această maioneză am pregătit-o în cel mult 3 minute. A ieșit foarte aromată și nu diferă de cea din comerț nici după gust, nici după consistență.

Sfat: Pentru pregătirea oricărui fel de maioneză, vă recomandăm să utilizați ingrediente de temperatura camerei. De asemenea, vă recomandăm să nu pregătiți o cantitate mare de maioneză, deoarece termenul acesteia, pregătită în condiții casnice, este numai de trei zile. Păstrați-o la frigider, în recipiente închise ermetic.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New