Un deliciu inegalabil!
INGREDIENTE:
Pentru aluat:
-300 ml de lapte;
-3 linguri de zahăr;
-12 g de drojdie proaspătă sau 4 g de drojdie uscată;
-2 linguri de miere lichidă;
-50 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui;
-½ linguriță de sare;
-aproximativ 480 g de făină.
Pentru umplutură:
-200 g de brânză dulce de vaci;
-o lingură de zahăr;
-½ linguriță de zahăr vanilat;
-stafide — după gust (opțional);
-unt moale — după gust.
Altele:
-un gălbenuș + o lingură de lapte — pentru ungerea melcilor înainte de coacere;
-zahăr pudră — pentru decor.
Din aceste ingrediente veți obține 12 melci cu brânză și stafide.
MOD DE PREPARARE:
1.Pregătiți aluatul: amestecați laptele cald cu zahărul și drojdia fărâmițată.
2.Adăugați mierea lichidă și uleiul rafinat de floarea-soarelui. Amestecați.
3.Adăugați făina cernută și sarea. Frământați un aluat neted, omogen, nelipicios, nici prea moale, nici prea tare.
4.Modelați-l sub formă de bilă și puneți-l într-un bol adânc. Acoperiți-l cu un capac și lăsați-l să dospească timp de 45 minute într-un loc cald.
5.Pregătiți umplutura: amestecați brânza dulce de vaci cu zahărul tos și zahărul vanilat.
6.Spălați și uscați stafidele.
7.Modelați melcii: frământați ușor aluatul dospit și transferați-l pe masa presărată cu făină. Întindeți-l cu sucitorul într-un blat dreptunghiular, cu grosimea de 3-4 mm.
8.Ungeți-l cu un strat de unt moale.
9.Răspândiți compoziția de brânză pe suprafața lui.
10.Adăugați stafidele.
11.Rulați blatul sub formă de ruladă compactă, începând de la o margine lungă. Lipiți-i bine „cusătura”.
12.Tăiați rulada în 12 bucățele egale, cu grosimea de aproximativ 2 cm.
13.Tăvăliți una dintre fețele fiecărui melc prin făină, oferindu-i o formă mai îngrijită.
14.Așezați melcii pe tava tapetată cu hârtie de copt sau folie de aluminiu. Acoperiți-i cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-i să se „odihnească” pe parcursul a 20-30 minute.
15.Ungeți-i cu gălbenușul combinat cu o lingură de lapte, folosind pensula.
16.Coaceți chiflele timp de 25 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C.
17.Lăsați-i să se răcească. Apoi, dacă doriți, puteți să-i presărați cu zahăr pudră.
18.Serviți melcii cu brânză dulce de vaci și stafide!
Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!