Metodă eficientă pentru combaterea furnicilor!

Furnicile reprezintă o problemă destul de importantă în grădină și livadă, deoarece ele răspândesc afidele pe pomi, tufe și diverse culturi legumicole. De aceea, vrem să vă propunem o soluție simplă și eficientă, care vă va ajuta să uitați de furnici pentru totdeauna!

Este vorba de coaja de banană, care pare foarte atractivă pentru diverse insecte dăunătoare din grădinile noastre: furnici, muște, musculițele de fructe, viespi (iar albinele, dimpotrivă, nu sunt atrase de acest produs).

AVEȚI NEVOIE DE:

-coji de banane coapte, pe care au început să apară puncte negre;

-500 ml de apă;

-10 g de acid boric.

MOD DE LUCRU:

1.Dizolvați acidul boric în apa caldă.

2.Puneți cojile de banane într-un borcan de 1 litru. Turnați soluția de acid boric peste ele. 

3.Apoi lăsați-le să se înmoaie pe parcursul câtorva ore (sau chiar 24-48 ore — în această soluție ele nu se alterează și nu încep să fermenteze). Astfel ele absorb soluția de acid boric.

4.Scoateți cojile de banane din soluție, protejându-vă mâinile cu mănuși. Puneți-le în locurile, în care se adună furnicile: sub copaci, tufe, prin grădină, seră etc.

5.Furnicile vor găsi cojile de banane și vor transporta părticele din ea la furnica-matcă, care va muri după ce le va mânca.

6.Pe lângă aceasta, cojile de banane se descompun în timp, transformându-se într-o sursă de potasiu și bor, care fertilizează excelent solul. Plantele, care sunt afectate cel mai mult de carența de bor, sunt boboasele, mărul, părul, roșiile, ardeii, varza etc.

De ce preferăm această metodă, când există unele mai simple, cum ar fi siropul de zahăr cu acid boric? Deoarece acestea sunt atractive și pentru insectele folositoare, precum albinele. Pe lângă aceasta, există riscul ca animalele din curte să guste din ele. De aceea, cel mai sigur și eficient mod de combatere a furnicilor și altor insecte dăunătoare este reprezentat de folosirea cojilor de banane, îmbibate cu soluție de acid boric.

Dezavantajele acestei metode constau în faptul că trebuie să adunați în permanență cojile de banană și să le țineți în soluție de acid boric, deoarece ele trebuie adăugate frecvent în grădină.

Spor la grădinărit!