O căsuță grozavă pentru pisica dvs. iubită: nu o veți putea scoate din acest cuibușor confortabil!

Dacă pisica dvs. încă nu are o căsuță preferată în care să se refugieze pentru un somn liniștit, atunci este timpul să rezolvați această problemă și să-i croșetați un cuibușor original și confortabil. Să știți că se confecționează foarte ușor. Chiar și persoanele care nu au ținut niciodată croșeta în mână se pot descurca cu această sarcină. Partea bună este că o veți vedea crescând cu ochii, și se va croșeta foarte rapid datorită folosirii unui fir gros de poliester.

Deci, pentru realizarea acestei sarcini, se va potrivi perfect un șnur de poliester și un cârlig de 6,5 mm. De asemenea, pentru acest proiect puteți folosi și fire de tricotat mai groase, sau chiar fire tăiate de dvs. din tricouri vechi. Trebuie să realizați că grosimea firului va avea un impact direct asupra vitezei de croșetare. De asemenea, pentru realizarea ușii de intrare, veți avea nevoie de un cerc de plastic cu diametrul de 25 cm. Anume de la el va începe procesul de lucru.

Desenul modelului de croșetat constă din utilizarea doar a unui singur procedeu: piciorușe fără jeteu. Acest lucru implică tragerea firului de lucru prin baza rândului anterior și apoi închiderea celor două bucle de pe croșetă prin tragerea firului de lucru dintr-o singură mișcare. Primul rând este ușor diferit de celelalte, iar firul de lucru trebuie să fie tras astfel, încât să fie înfășurat în jurul cercului. Pentru a face acest lucru, țineți croșeta în partea de jos, prindeți firul de lucru și aduceți-l în față. Închideți jumătatea de buclă rezultată împreună cu bucla de pe cârlig dintr-o singură mișcare.

Primul rând este format din 72 ochiuri. În cazul în care veți alege un șnur mai gros sau mai subțire, numărul acestora poate fi diferit, dar este esențial ca raportul de ochiuri să fie format dintr-un multiplu de 8. Terminând primul rând, treceți imediat la cel de-al doilea, pur și simplu mișcându-vă în cerc. Aici nu este nevoie de ochiuri de ridicare.

Pentru comoditate, marcați începutul rândurilor cu un marcator. Mișcați-vă mereu în aceeași direcție, în formă de spirală, până când veți obține înălțimea dorită.

Trebuie să croșetați astfel aproximativ 20 de rânduri în înălțime. Începând de aici, va trebui să reduceți câte 8 ochiuri în fiecare rând. Pentru aceasta, împărțiți „tubul” rezultat în 8 părți. În cazul nostru, fiecare dintre sectoare este format din 9 bucle. Continuați să croșetați cu aceleași piciorușe fără jeteu.

Pentru a obține o rotunjire uniformă, lucrați câte două ochiuri împreună din fața marcatorului în fiecare sector. Rearanjați în mod constant marcatorii în cursul lucrului.

Cu fiecare rând, numărul de ochiuri se va reduce.

În final, vor fi 16 și apoi 8.

Acum, pentru a încheia lucrul, puteți proceda în două moduri: să reduceți numărul de ochiuri până la 4, să le lăsați pe toate pe croșetă și să trageți firul de lucru prin toate odată, ca să obțineți un singur ochi, sau să reduceți numărul până la 2 ochiuri, apoi lă le lucrați pe ambele împreună. În orice caz, peretele din spate se va închide și tot ce va rămâne de făcut va fi să strângeți firul, să îl tăiați, lăsând o mică margine, apoi să îl trageți în partea pe dos și să îl coaseți printre rânduri, ca să nu se destrame.

Elementul decorativ al căsuței pentru pisici vor fi urechiușele. Pentru a le croșeta, formați un lanț din 4 ochiuri, pe care îl veți lucra într-un model semicircular format din piciorușe fără jeteu. Pentru a forma semicercul, în fiecare rând va trebui să croșetați 2 ochiuri din mijlocul rândului împreună, apoi să formați două ochiuri libere și să continuați lucrul. Continuați astfel până când veți obține înălțimea potrivită a urechii.

După aceasta, va rămâne să coaseți sau să legați urechile de acoperișul căsuței.

Dacă doriți, puteți croșeta o căsuță mai mare, în funcție de mărimea animalului dvs. de companie. Procesul de lucru va rămâne același.

Pentru a facilita croșetarea căsuței, iată o descriere schematică a pașilor de urmat:

Căsuța:

Rândul 1: 72 ochiuri pe inel.

Rândurile 2 – 20: piciorușe fără jeteu.

Rândurile 21 – 28: piciorușe fără jeteu cu 8 ochiuri reduse în fiecare rând (câte 1 ochi redus, sau două ochiuri lucrate împreună în fiecare sector (înaintea marcatorului)).

Urechile:

Primul rând: 4 ochiuri libere + 1 ochi de ridicare.

Rândul 2: 1 ochi liber (de ridicare), 3 piciorușe fără jeteu, 2 piciorușe fără jeteu lucrate împreună, 2 ochiuri libere (colțul urechii), 2 piciorușe fără jeteu в lucrate împreună, 3 piciorușe fără jeteu.

Rândul 3: 1 ochi liber (de ridicare), 5 piciorușe fără jeteu, 2 piciorușe fără jeteu lucrate împreună, 2 ochiuri libere (colțul urechii), 2 piciorușe fără jeteu в lucrate împreună, 5 piciorușe fără jeteu.

Rândul 4: 1 ochi liber (de ridicare), 7 piciorușe fără jeteu, 2 piciorușe fără jeteu lucrate împreună, 2 ochiuri libere (colțul urechii), 2 piciorușe fără jeteu в lucrate împreună, 7 piciorușe fără jeteu.

Spor la treabă!

New