Plăcinta cu mere, care întotdeauna pare prea puțină!

Rumenă, pufoasă, moale, aromată și delicioasă!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-400 ml de lapte;

-2 lingurițe rase de drojdie uscată;

-½ pahar de zahăr;

-un ou;

-80 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui sau unt topit și răcit;

-o linguriță de sare;

-2 lingurițe de zahăr vanilat;

-700 g de făină.

Pentru umplutură:

-4-5 mere mari;

-20-30 g de unt;

-2-3 linguri de zahăr;

-o linguriță de scorțișoară măcinată (opțional);

-50-80 ml de apă.

Altele: un gălbenuș de ou + o linguriță de lapte (pentru ungerea plăcintei înainte de coacere).

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: turnați laptele cald într-un bol adânc. Adăugați zahărul și drojdia uscată. Amestecați.

2.Adăugați oul, uleiul rafinat de floarea-soarelui, sarea și zahărul vanilat. Amestecați.

3.Adăugați treptat făina cernută. Frământați un aluat omogen, moale, elastic și nelipicios.

4.Puneți aluatul într-un bol adânc. Acoperiți-l cu un capac sau cu folie alimentară. Lăsați-l să dospească timp de 1.5 ore într-un loc cald. Puteți să-l presați ușor de 1-2 ori în timpul acestui proces.

5.Între timp pregătiți umplutura: curățați merele de cotoare și, dacă doriți, de coajă. Tăiați-le în bucățele.

6.Topiți untul pe o tigaie încăpătoare, după care adăugați merele, zahărul și scorțișoara. Amestecați.

7.Adăugați apa. Amestecați. 

8.Gătiți merele sub capac, pe foc moderat, pe parcursul a 10 minute, până se vor înmuia, amestecând periodic. Apoi luați capacul și continuați să le gătiți până se va evapora tot lichidul din tigaie (2-3 minute).

9.Lăsați umplutura să se răcească până la temperatura camerei.

10.Modelați plăcinta: lucrând pe masa presărată cu făină, întindeți aluatul într-un blat dreptunghiular, cu grosimea de 1-1.5 cm.

11.Transferați blatul pe tava tapetată cu hârtie de copt sau folie de silicon, folosind sucitorul.

12.Răspândiți umplutura în mijlocul blatului, lăsându-i marginile libere.

13.Apoi lipiți-i marginile, acoperind complet umplutura: mai întâi pe cele lungi, iar apoi îndoiți-le pe cele scurte spre interior și lipiți-le de marginile disponibile. Veți obține un preparat dreptunghiular.

14.Ungeți suprafața plăcintei cu gălbenuș combinat cu puțin lapte, folosind pensula de silicon.

15.După aceasta realizați 4-5 secțiuni transversale și ușor oblice pe suprafața ei.

16.Lăsați plăcinta să se „odihnească” timp de 15-20 minute într-un loc cald.

17.Coaceți plăcinta timp de 35-40 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌.

18.Lăsați-o să se răcească puțin, acoperindu-o cu un prosop curat de bucătărie pentru 10-15 minute, ca să devină mai moale.

19.Porționați și serviți plăcinta cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New