Prăjitura cu mere „Două pahare”. Un desert simplu și gustos!

Simplă, aromată și gustoasă! Se prepară ușor și rapid, fără multe bătăi de cap!

INGREDIENTE:

-un pahar de făină (130 g);

-½ pahar de zahăr (130 g);

-4 ouă;

-o linguriță de praf de copt;

-8 g de zahăr vanilat;

-2 mere;

-zahăr pudră — pentru decor.

Volumul paharului folosit este 200 ml.

Noi am copt prăjitura într-o tavă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 18 x 24 cm.

MOD DE PREPARARE:

1.Bateți ouăle, zahărul tos și zahărul vanilat cu mixerul pornit la viteză mare, pe parcursul a 7-10 minute, până se vor transforma într-o spumă pufoasă, voluminoasă și albicioasă, pe care telurile lasă urme persistente.

2.Adăugați făina cernută împreună cu praful de copt. Amestecați cu telul sau spatula, realizând mișcări circulare, orientate de jos în sus.

3.Curățați merele de coajă și cotoare. Tăiați-le în jumătăți subțiri de feliuțe.

4.Adăugați merele în aluat. Amestecați cu ajutorul spatulei.

5.Transferați aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt. Răspândiți-l uniform.

6.Coaceți prăjitura timp de aproximativ 35 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌. Verificați dacă este gata prin testul cu scobitoarea.

7.Scoateți prăjitura din tavă și așezați-o pe grătar. Lăsați-o să se răcească până la temperatura camerei.

8.Puneți-o pe un platou și, dacă doriți, presărați-o cu zahăr pudră.

9.Porționați și serviți prăjitura cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New