Rețeta clasică a supei „Kharcho” — mândria bucătăriei caucaziene! - Retete-Usoare.eu

Rețeta clasică a supei „Kharcho” — mândria bucătăriei caucaziene!

Supa „Kharcho” este mândria bucătăriei caucaziene! Gustul bogat al supei de vită, textura moale a orezului, condimentele picante, sosul tkemali (sos acrișor de prune), aroma nucilor și usturoiului oferă supei un gust intens și o aromă divină!

INGREDIENTE:

  • 400 g de piept de vită;
  • 3-4 căței de usturoi;
  • 2-3 linguri de sos tkemali;
  • un morcov;
  • 2 cepe;
  • 3-4 linguri de orez;
  • câte o legătură de mărar, pătrunjel și coriandru;
  • sare, piper negru, hamei suneli — după gust;
  • o mână de nuci.

MOD DE PREPARARE:

  1. Tăiați pieptul de vită în bucăți. Acoperiți-l cu 2 litri de apă și fierbeți-l timp de 1.5-2 ore, la foc redus, strângând periodic spuma. Trebuie să obțineți o supă concentrată, cu gust intens.
  2. Dacă doriți, scoateți carnea din supă, curățați-o de oase și puneți-o înapoi în supă.
  3. Tăiați morcovul în cubulețe.
  4. Tăiați ceapa în semilune subțiri.
  5. Adăugați sosul tkemali în supă. Aduceți-o până la punctul de fierbere, după care adăugați morcovul tăiat și fierbeți-o timp de 10 minute.
  6. Adăugați ceapa în supă și fierbeți-o încă 20 minute la foc redus.
  7. Adăugați orezul și fierbeți supa încă 10 minute.
  8. Prăjiți puțin nucile pe o tigaie uscată și mărunțiți-le în mojar sau cu blenderul.
  9. Treceți usturoiul prin presa de usturoi și amestecați-l cu nucile măcinate.
  10. Adăugați amestecul de usturoi și nuci în supă. Fierbeți-o încă 15 minute.
  11. Adăugați condimentele, intensificați focul până la moderat, dați supa în clocot și fierbeți-o timp de 2 minute.
  12. Adăugați verdeața mărunțită. Fierbeți supa încă 2 minute, acoperiți-o cu un capac și lăsați-o să se odihnească pe parcursul a 10-15 minute.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

loading...