Rețeta de ketchup foarte gustos de casă (pentru iarnă)!

Sosul dulce-acrișor se combină armonios cu orice fel de mâncare! Încercați rețeta de ketchup de casă pentru iarnă.

INGREDIENTE (PENTRU 5 BORCANE DE 0,25 ML):

-3 kg de roșii;

-2-3 cepe;

-5 ardei grași roșii;

-5 căței de usturoi;

-2 bucăți mici de ardei chili sau după gust;

-4-6 lingurițe de zahăr;

-2 lingurițe de sare;

-1/2 linguriță de cardamom măcinat;

-1 lingură de oțet 9%;

-50 ml de ulei.

Condimente:

-2-3 foi de dafin;

-1 baton de scorțișoară;

-2-3 cuișoare;

-8-10 boabe de ienibahar.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați roșiile spălate bucăți mari, îndepărtând cotorul.

2.Transferați roșiile în cratița, în care veți pregăti ketchup-ul, și adăugați ardeiul gras tăiat bucăți.

3.Tăiați ceapa și usturoiul direct în vas, apoi adăugați ardeiul chili.

4.Luați o bucată de tifon sau un săculeț și adăugați în el condimentele: scorțișoară, foi de dafin, cuișoare, ienibahar și semințe de cardamom (în loc de cardamom măcinat). Legați săculețul și îl așezați în cratița cu legume.

Sfat. Folosiți un set de condimente, care vă plac dumneavoastră și întregii familii.

5.Puneți cratița la foc și așteptați până încep să fiarbă legumele. Apoi faceți focul mic și fierbeți compoziția timp de aproximativ 2 ore, până rămâne doar 1/3 din volumul inițial. Amestecați periodic.

Sfat. Dacă roșiile dumneavoastră sunt cărnoase, atunci procesul durează mai puțin timp.

6.Scoateți săculețul cu condimente și pasați legumele cu blenderul vertical.

7.Treceți sosul prin sită, ca să îndepărtați semințele și resturile de coajă.

8.În ketchup-ul obținut, adăugați ulei, oțet, cardamom măcinat, sare și zahăr. Amestecați, puneți sosul la foc și îl fierbeți timp de aproximativ 20 de minute, cât să se întrepătrundă aroma mirodeniilor.

Sfat. Gustați și reglați cantitatea de condimente după preferințe.

9.Turnați ketchup-ul în borcane sterilizate, până la margini, și le închideți ermetic cu capace sterilizate. Le întoarceți cu susul în jos, le acoperiți cu ceva călduros și le lăsați să se răcească complet. Sosul se păstrează la loc răcoros.

Ketchup-ul are o culoare frumoasă, gust dulce acrișor și ușor picant. Serviți-l în calitate de sos sau folosiți-l atunci când pregătiți pizza.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New