Roșiile conservate după această rețetă sunt pe placul tuturor, inclusiv al celor care nu iubesc oțetul!
INGREDIENTE:
Pentru fiecare borcan de 1.5 litri:
-roșii;
-4-5 fâșii groase de ardei gras;
-10 inele de ceapă;
-2 căței de usturoi;
-o umbelă de mărar;
-2 frunze de morcov;
-4 frunze de zmeur (pe lângă calitățile lor gustative, ele au rolul suplimentar de conservant, deoarece conțin acid salicilic);
-3-4 frunze de vișin;
-3-4 boabe de piper negru;
-3 cuișoare (opțional);
-o foaie de dafin.
Pentru marinada:
-1 litru de apă;
-5 linguri de zahăr;
-o lingură cu vârf de sare;
-½ linguriță de sare de lămâie.
MOD DE PREPARARE:
1.Spălați și curățați legumele și verdețurile.
2.Tăiați ceapa în rondele cu grosimea de aproximativ 5 mm, iar fiecare ardei gras — în 8 fâșii longitudinale.
3.Puneți frunzele de vișin și zmeur, frunzele de morcov, cuișoarele, umbelele de mărar și fâșiile de ardei gras pe fundul borcanelor sterilizate. Apoi adăugați câte 5 inele de ceapă, câte un cățel de usturoi, tăiat în feliuțe și câte 3-4 boabe de piper negru în fiecare borcan.
4.Puneți roșiile în borcane, așezându-le cât mai compact. Începeți cu roșiile mai mari și adăugați-le pe cele mici în golurile rămase între ele. După primul strat de roșii adăugați încă un cățel de usturoi, tăiat în feliuțe și 4-5 inele de ceapă. De asemenea, adăugați încă 2-3 fâșii de ardei gras în golurile dintre roșii.
5.Pregătiți marinada: de obicei, 600 ml de marinadă este suficientă pentru umplerea unui borcan de 1500 ml de roșii. Dar vă recomandăm să pregătiți mai multă marinadă (cu 1 litru mai mult), deoarece roșiile au diferite dimensiuni și, de aceea, volumul necesar de marinadă pentru acoperirea lor poate varia.
6.Turnați apa într-o cratiță. Adăugați sarea, zahărul și sarea de lămâie. Amestecați. Aduceți soluția obținută până la punctul de fierbere.
7.Turnați marinada în borcane, umplându-le complet. Acoperiți-le cu capace sterilizate și lăsați roșiile să se opărească pe parcursul a 10 minute.
8.Apoi scurgeți marinada din borcane și turnați-o înapoi în cratiță. Dați-o iarăși în clocot și turnați-o în borcane, umplându-le complet. Acoperiți-le cu capacele lor și închideți-le îndată ermetic.
9.Întoarceți borcanele cu capacele în jos și înveliți-le cu o pătură călduroasă până se vor răci complet.
10.Puneți conservele obținute la locul de păstrare.
Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!