Ruladă de macrou cu umplutură de ou, legume și castravete marinat!

Un aperitiv pentru orice masă pe placul tuturor. Umplutura este gustoasă, iar castravetele –crocant.

INGREDIENTE:

-50 ml de ulei;

-1 ceapă;

-1 morcov;

-sare și piper negru – după gust;

-usturoi;

-2 macrouri;

-2 ouă fierte;

-2-3 castraveți marinați;

-15 gr de gelatină.

MOD DE PREPARARE:

1.Prăjiți ceapa tăiată bucăți mici pe tigaia cu ulei, până devine translucidă și moale.

2.Adăugați morcovul răzuit, puțină sare, amestecați și, dacă e nevoie, mai turnați puțin ulei. Gătiți legumele, până morcovul va fi aproape gata. Lăsați umplutura să se răcorească.

3.Eviscerați peștele. Alegeți macrou cu spatele lat, acesta fiind mai gras și mai gustos. Tăiați cozile, capurile și aripile. Tăiați burta și curățați peștele în interior.

4.Apoi, tăiați burta până la coadă, găsiți coloana vertebrală și treceți cu lama cuțitului, separând carnea de coloană. Faceți incizii de-a lungul coloanei vertebrale pe ambele părți.

5.Apoi tăiați de la coadă spre cap, îndepărtând astfel coloana vertebrală. Îndepărtați marginile din ambele părți ale peștelui, apoi toate oasele, care se simt și se scot foarte ușor.

6.Așezați peștii pe o folie de plastic, îi presărați cu sare, piper negru și usturoi granulat (sau usturoi dat prin presă). De asemenea, presărați și ½ din cantitatea de gelatină.

7.Repartizați umplutura de legume pe suprafața macroului, păstrând liberi câte aproximativ 2 cm pe margini.

8.Treceți ouăle fierte prin răzătoarea mare peste ceapă și morcov. La final, presărați ouăle cu puțină sare și cu gelatina rămasă.

Sfat. În loc de ouă fierte puteți folosi cașcaval 50%, care se topește.

9.Așezați castraveții marinați. Dacă sunt scurți, atunci aveți nevoie de 3 bucăți, iar dacă sunt mai lungi, pot fi suficienți și doar 2 castraveți.

10.Rulați rulada, ajutându-vă cu folia și cu mâinile.

11.Înfășurați rulada în 5-6 straturi de folie de plastic, atât pe lungime, cât și pe lățime, după care o legați cu o sfoară, dacă doriți.

12.Adăugați rulada în cratița cu apă clocotită, puneți capacul și o fierbeți la foc mediu timp de 25-30 de minute. Peste 15 minute, întoarceți peștele pe cealaltă parte.

13.Scoateți rulada și o lăsați să se odihnească timp de 10-15 minute. Apoi o acoperiți cu tocătorul, iar pe tocător puneți o greutate (puteți folosi produsele și sticlele cu lapte din frigider). Dați rulada la frigider pentru 7-8 ore.

14.Îndepărtați sfoara și folia, tăiați rulada felii cu grosimea de 1 cm și o puteți servi.

Rulada de macrou este atât de gustoasă și apetisantă, în special servită cu o felie de pâine crocantă. Dacă aperitivul vă pare prea gras, atunci vă propunem să prăjiți ceapa, iar morcovul să-l fierbeți și să-l treceți prin răzătoare. Credem că fiecare are o rețetă proprie de macrou umplut și am fi foarte bucuroși să aflăm care este umplutura dumneavoastră preferată.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New