Ruladă din morcov și brânză topită — o gustare originală, plină de culoare! - Retete-Usoare.eu

Ruladă din morcov și brânză topită — o gustare originală, plină de culoare!

Timp de preparare: 120 minute

Număr de porții: 4

100 g de ruladă din morcov și brânză topită conțin 168 kcal și raportul Proteine/Lipide/Glucide = 6.81/12.24/7.85.

INGREDIENTE:

-500 g de morcov;
-sare — după gust;
-35 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui (2 linguri);
-30 g de unt;
-mărar, pătrunjel — după gust;
-100 g de ceapă verde;
-50 g de maioneză;
-200 g de brânză topită;
-50 g de cașcaval;
-3 ouă;
-piper negru măcinat — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați și dați morcovii prin răzătoarea mică. Prăjiți-i în amestecul format din ulei și unt, sub capac, până se vor înmuia. Apoi transferați-i într-o strecurătoare.
2.Mărunțiți verdeața.
3.Separați gălbenușurile de albușuri.
4.Amestecați morcovii prăjiți cu gălbenușurile, verdeața mărunțită, sare și piper negru măcinat.

5.Bateți albușurile reci cu un praf de sare până veți obține o spumă persistentă. Adăugați-o în compoziția de morcovi și amestecați cu grijă, realizând mișcări de jos în sus.
6.Transferați compoziția obținută pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, răspândindu-o uniform cu ajutorul unei linguri. Preferabil, stratul de compoziție nu trebuie să fie mai subțire de 5-7 mm. Altfel, pandișpanul copt se va rupe în timpul rulării. Coaceți-l timp de 15 minute la 180°C.
7.Pregătiți umplutura: pentru ca brânza topită să se radă mai ușor, dați-o la congelator pentru 30 minute.
8.Dați brânza topită și cașcavalul prin răzătoarea mare.
9.Spălați și mărunțiți ceapa verde.
10.Amestecați foarte bine brânza topită, cașcavalul, ceapa verde, condimentele și maioneza. Puteți să adăugați mai multă sau mai puțină maioneză, însă aveți grijă ca umplutura să nu fie uscată.

11.Scoateți pandișpanul de morcov din cuptor și lăsați-l să se răcească în tavă pe parcursul a 5 minute. Răsturnați-l pe folie alimentară și îndepărtați cu grijă hârtia de pe suprafața lui. Este posibil ca o mică parte de pandișpan să se lipească de hârtie, însă acest lucru nu reprezintă o problemă: puteți să separați bucățile lipite de hârtie cu ajutorul unui cuțit și să le puneți pe viitoarea ruladă înainte de întinderea stratului de umplutură. Pentru ca pandișpanul să nu se lipească, puteți să ungeți hârtia de copt cu unt/ulei.

12.Întindeți umplutura pe pandișpan, răspândindu-o pe întreaga lui suprafață. Folosind folia alimentară, rulați pandișpanul cu umplutura de brânză sub formă de ruladă.

13.Înfășurați rulada în folie alimentară și dați-o la frigider, ca să se pătrundă (cel mai bine — peste noapte).

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

loading...