Salată cu pește în „coșulețe” de morcov!

Un aperitiv aspectuos și gustos pentru masa de sărbătoare!

INGREDIENTE:

-400 g de morcov fiert;

-un cartof fiert;

-2 ouă fierte;

-jumătate de conservă de scrumbioară sau alt pește;

-ceapă verde — după gust;

-mărar — după gust;

-30 g de cașcaval;

-maioneză — după gust (puteți să o înlocuiți cu smântână fermentată);

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-o linguriță rasă de gelatină;

-40 ml de apă;

-porumb dulce + mărar — pentru decor.

MOD DE PREPARARE:

1.Dizolvați gelatina în apa rece. Lăsați-o să se hidrateze. Apoi topiți-o pe foc mic, pe bain-marie sau în cuptorul cu microunde, având grijă să nu o clocotiți. Lăsați-o să se răcească până va deveni caldă.

2.Dați morcovii fierți prin răzătoarea mică. Amestecați-i cu sare după gust și o lingură de maioneză.

3.Tăiați cartofii fierți în cubulețe.

4.Dați ouăle fierte și cașcavalul prin răzătoarea mică.

5.Mărunțiți ceapa verde și mărarul.

6.Fărâmițați peștele conservat cu furculița, îndepărtând eventualele oase.

7.Puneți peștele fărâmițat, verdețurile mărunțite, cubulețele de cartof, ouăle rase și cașcavalul ras într-un bol adânc. Adăugați un praf de sare, piper negru măcinat după gust și o lingură de maioneză. Amestecați foarte bine.

8.Adăugați treptat (în 2 etape) gelatina caldă în compoziția de morcov. Amestecați.

9.Transferați compoziția de morcov în forme pentru brioșe. Răspândiți-o uniform, astfel încât să obțineți „coșulețe”, ale căror pereți să aibă grosimea de aproximativ 1 cm.

Dacă formele sunt din silicon, folosiți-le ca atare. Dacă sunt metalice, tapetați-le în prealabil cu folie alimentară.

10.Umpleți „coșulețele” cu salata pregătită, așezând-o cât mai compact în ele. La sfârșit uniformizați-le suprafața.

11.Dați „coșulețele” la frigider pentru minim 4 ore (preferabil, peste noapte), până se vor închega complet.

12.Scoateți „coșulețele” din forme.

13.Ungeți-le suprafața cu maioneză și acoperiți-o cu porumb dulce. Dacă doriți, puteți să presărați puțin mărar mărunțit pe suprafața porumbului.

14.Serviți salata în „coșulețe” cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New