Salată de dovleac. Poate fi pregătită chiar și în fiecare zi! Este imposibil să nu o îndrăgiți!

Salata de dovleac, preparată în stil coreean, este într-atât de gustoasă, încât dispare îndată de pe farfurie! Încercați-o și voi!

INGREDIENTE:

-500 g de dovleac;

-o ceapă;

-2-3 căței de usturoi;

-½ linguriță de coriandru;

-1/3 linguriță de boia de ardei iute;

-0.5-1 linguriță de sare (după gust);

-o linguriță de miere (dacă dovleacul nu este dulce, puteți să adăugați o lingură de miere; de asemenea, puteți să înlocuiți mierea cu zahăr alb sau zahăr brun);

-o lingură de sos de soia;

-o lingură de oțet de orez 4% (sau o linguriță de alt oțet 6%);

-2 linguri de ulei;

-2 linguri de pătrunjel mărunțit;

-o lingură de semințe de susan.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați dovleacul de coajă și dați-l prin răzătoarea, care transformă produsele în fâșii lungi și subțiri. Dacă nu aveți asemenea răzătoare, tăiați-l cu cuțitul.

2.Tăiați ceapa în cubulețe.

3.Tocați mărunt usturoiul.

4.Puneți fâșiile de dovleac într-un bol adânc. Presărați-le cu sare și frământați-le bine cu mâinile. Astfel ele devin mai moi și mai suculente.

5.Adăugați boabele ușor strivite de coriandru, usturoiul mărunțit, boia de ardei iute, mierea, sosul de soia și oțetul de orez, punându-le în mijlocului dovleacului ras.

6.Prăjiți ceapa în 2 linguri de ulei până se va înmuia și va începe să se rumenească. Adăugați-o cu tot cu uleiul fierbinte peste celelalte condimente din bol.

7.Amestecați salata. Gustați-o și, dacă este necesar, mai adăugați sare sau condimente.

8.Adăugați pătrunjelul mărunțit. Amestecați. 

9.Apoi acoperiți salata cu un capac și dați-o la frigider pentru minim 15 minute, ca să se pătrundă.

10.Serviți salata de dovleac, presărându-o cu semințe prăjite de susan. Ea este ușor picantă, aromată, delicioasă și revigorantă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!