Șapte perechi de plante, care nu trebuie cultivate împreună!

Astăzi vrem să vă oferim lista plantelor, care „nu se suportă” unele pe altele. Luați-o în considerație și să nu săvârșiți greșeli în grădină!

CEAPA ȘI MAZĂREA

Toate soiurile de ceapă și mazăre pot fi considerate dușmani înrăiți. Și ceapa, și prazul, și arpagicul, și chiar și ceapa decorativă, inhibă creșterea mazărei. 

Nota bene! La fel de dăunătoare pentru mazăre este și vecinătatea cu usturoiul.

În locul cepei și usturoiului plantați morcov, ridiche, castraveți, pătrunjel sau gulii lângă mazăre.

CARTOFII ȘI ROȘIILE

Motivul vecinătății nedorite a acestor culturi nu are nicio legătură cu misteriosul fenomen al alelopatiei. Totul este cauzat de gradul lor apropiat de rudenie. Și cartoful, și roșia fac parte din familia Solanacee și, corespunzător, au boli similare în „anamneza” familială. De asemenea, ele suferă de invaziile acelorași dăunători. Cultivarea roșiilor și cartofilor pe parcele vecine conduce la schimbul nedorit de afecțiuni și dăunători.

Nota bene! Această regulă se referă și la ceilalți reprezentanți ai acestei familii: ardeii și vinetele nu trebuie plantate lângă cartofi și roșii.

ARDEIUL ȘI BOBOASELE

În niciun caz nu se recomandă cultivarea ardeilor și boboaselor pe parcele apropiate. Deseori aceste culturi devin victimele antracnozei — o afecțiune micotică, care se manifestă prin apariția petelor negre, ulcerațiilor pe tulpinile și frunzelor plantelor, precum și prin putrezirea fructelor. Antracnoza afectează frecvent culturile cucurbitacee (castraveții, dovleacul, dovleceii, pepenii), tufele fructifere (zmeurul, agrișul, coacăzul) și căpșunii. Nici ele nu trebuie plantate lângă ardei, mazăre, fasole și bob.

MORCOVUL ȘI MĂRARUL

Până în prezent agronomii nu au putut nici confirma, nici infirma teoria despre faptul că mărarul încetinește creșterea morcovului. Chiar dacă este sau nu este un mit, experiența multor generații de grădinari arată că aceste 2 culturi nu trebuie plantate în vecinătate.

De asemenea, se consideră că creșterea morcovului este inhibată de anason și pătrunjel. Iar mazărea, spanacul și ceapa, dimpotrivă, influențează pozitiv dezvoltarea acestei culturi rădăcinoase.

VARZA ȘI VIȚA-DE-VIE

Încă o teorie neexplicată științific spune că parcelele cu varză trebuie ținute cât mai departe de vița-de-vie. Se zice că gustul strugurilor se înrăutățește semnificativ din cauza acestei vecinătăți. Luând în considerație că această „legendă” de grădinărit există de mai mult de 2000 ani, ar fi bine să nu o ignorăm.

Printre culturile, care influențează benefic vița-de-vie, sunt isopul, busuiocul, mușcatele, oregano. Datorită miresmelor lor puternice, ele alungă dăunătorii. De asemenea, în vecinătatea viței-de-vie pot fi plantate mazărea, fasolea, trifoiul, murii.

Nota bene! La rândul său, varza iubește „compania” mărarului, mentei, mușețelului, rozmarinului, salviei și cimbrului.

SALATA VERDE ȘI BROCCOLIUL

Cercetările indică că semințele de salată verde încolțesc rău pe parcelele, pe care s-a cultivat anterior broccoliul sau se află în apropiere de această legumă. Substanțele, pe care broccoliul le eliberează în sol în timpul creșterii, inhibă dezvoltarea salatei verzi.

Legumele, care influențează pozitiv creșterea salatei verzi sunt diferitele soiuri de ceapă, castraveții, ridichile, căpșunii, crăițele și sfecla roșie.

MUȘTARUL ȘI SFECLA ROȘIE

În niciun caz nu semănați muștarul lângă sfecla roșie. Același lucru este valabil și pentru vecinătatea cu fasolea roșie. Și „apropierea” de floarea-soarelui este la fel de dăunătoare pentru muștar.

Iar cultivarea acestei „răutăți” lângă broccoli, conopidă, salată verde, sparanghel și ceapă este chiar recomandată.

Spor la grădinărit!