„Scrumbie sub șubă” – o alternativă excelentă a salatei mult îndrăgite de fiecare – „Salata de hering” sau Salată rusească ,,Șuba”!

Astăzi vom pregăti o alternativă excelentă a salatei mult îndrăgite de fiecare – „Salata de hering” sau Salată rusească ,,Șuba”. Doar că vom înlocui heringul cu scrumbia. Gustul acestei salate este excelent – foarte familiar, dar în același timp neobișnuit, ceva special sau chiar nobil, am spune noi. Dacă vă gândiți cum să variați salata preferată, nu ezitați să o diversificați cu scrumbie sărată sau afumată.

INGREDIENTE:

– 450-500 g de sfeclă roșie;

– 450-500 g cartofi;

– 200 g de morcovi;

– 3-4 ouă;

– 1 ceapă roșie medie;

– 150 g de maioneză;

– 1-2 scrumbii ușor sărate/afumate;

MOD DE PREPARARE:

1. Fierbeți legumele în apă cu sare, lăsați-le să se răcească și decojiți-le.

2. Dați cartofii prin răzătoarea mare sau tăiați-i în formă de cubulețe mici. Amplasați-i într-un bol și amestecați-i cu o lingură de maioneză. După aceasta, transferați-i pe platoul de servire sau într-un recipient adânc de sticlă, cum am făcut-o și noi. Răspândiți-i uniform la baza acesteia și neteziți stratul cu ajutorul unei spatule de silicon.

3. Curățați scrumbia de piele și oase și tăiați fileurile în formă de cubulețe. Amplasați-o peste stratul de cartofi, răspândiți-o uniform și neteziți stratul cu spatula. Imediat după aceasta, puteți tăia și peștele lăsat pentru decor. Noi l-am tăiat pe diagonală, în felii cu o grosime de aproximativ 1 cm.

Sfat: Noi avem 2 sumbrii afumate. Dvs. puteți opta și pentru scrumbii sărate, dacă doriți. De asemenea, noi am tăiat un pește în salată, iar unul l-am lăsat pentru decor. Dvs. puteți să nu o decorați.

4. Tocați o ceapă roșie cât mai mărunt posibil și distribuiți-o uniform peste pește. Acoperiți-o cu un strat subțire de maioneză.

5. Dați morcovul prin răzătoarea mare direct deasupra salatei și răspândiți-l cu spatula. Ungeți stratul cu puțină maioneză.

6. După aceasta, dați și sfecla prin răzătoarea mare, direct deasupra salatei. Răspândiți-o și ungeți-o cu maioneză.

7. Stratul final va consta din ouăle date prin răzătoarea mare (sau mică, dacă doriți).

8. Decorați salata cu peștele feliat și frunzulițe de mărar. Serviți-o cu plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New