Tartă nemaipomenită cu caise și zmeură!

Un desert foarte gustos și aromat, care se prepară destul de ușor!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-240 g de făină (1.3 pahare rase);

-½ linguriță de praf de copt;

-120 g de unt 82.5% (la temperatura camerei);

-60 g de zahăr (¼ pahar);

-un praf de sare;

-un ou mediu.

Pentru crema de migdale (frangipane):

-60 g de migdale prăjite (aproximativ ½ pahar) sau 60 g de făină de migdale;

-60 g de zahăr (¼ pahar);

-60 g de unt 82.5% (la temperatura camerei);

-un ou mediu;

-o linguriță de extract de vanilie.

Pentru umplutură:

-aproximativ 400 g de caise;

-½ pahar de zmeură.

Pentru decor: 2 linguri de fulgi de migdale (sau câteva migdale crude).

Volumul paharului folosit este 250 ml.

Noi am copt tarta într-o tavă rotundă, cu pereții detașabili și diametrul de 23 cm. Puteți să folosiți o tavă specială pentru tarte.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: bateți untul moale, zahărul și un praf de sare cu mixerul pornit la viteză medie-mare, pe parcursul a aproximativ 1 minut.

2.Adăugați oul. Mixați până la omogenizare.

3.Adăugați treptat (în 2-3 etape) făina cernută și amestecată cu praful de copt. Inițial amestecați cu mixerul sau spatula, iar apoi frământați aluatul cu mâinile — doar până se va aduna într-o singură grămăjoară. El trebuie să fie neted, omogen, moale și nelipicios.

4.Lucrând pe o bucată de hârtie de copt, întindeți îndată aluatul într-o foaie rotundă, cu grosimea de aproximativ 5 mm (în funcție de diametrul tăvii, ca să puteți modela pereții tartei cu înălțimea de 3 cm). Dacă este necesar, presărați aluatul și suprafața de lucru cu puțină făină. Dacă nu reușiți să întindeți aluatul moale, dați-l timp de 10-15 minute la frigider, ca să se întărească puțin.

5.Transferați foaia de aluat în tavă, modelând fundul și pereții viitoarei tarte. Uniformizați marginile. Înțepați fundul cu furculița.

6.Dați blatul tartei la congelator pentru 15-20 minute sau la frigider pentru 40 minute.

7.Pregătiți crema de migdale: puneți migdalele prăjite și zahărul în vasul de la blender. Pasați-le până se vor transforma în firimituri foarte mărunte.

8.Adăugați untul moale, oul și extractul de vanilie. Pasați totul până la omogenizare.

Dacă aveți făină de migdale, atunci bateți untul moale (la temperatura camerei), oul, zahărul și extractul de vanilie cu mixerul, iar apoi adăugați și făina de migdale.

9.Pregătiți umplutura: îndepărtați sâmburii caiselor spălate și uscate. Tăiați fiecare caisă în 6 feliuțe.

10.Asamblați tarta: răspândiți rapid 2/3 de cremă de migdale pe blatul rece (ca să nu reușească să se închege).

11.Așezați caisele pe stratul de cremă și ungeți-le cu crema rămasă.

12.Puneți zmeura proaspătă sau congelată printre feliuțele de caise.

13.Coaceți tarta timp de 40-45 minute, până când blatul va deveni auriu, în cuptorul preîncălzit până la 190°C‌. Cu 10 minute înainte de terminarea timpului de coacere presărați tarta cu fulgi de migdale (dacă nu aveți fulgi de migdale, pur și simplu mărunțiți câteva migdale crude).

14.Lăsați tarta să se răcească complet. Apoi scoateți-o din tavă.

15.Porționați-o și serviți-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New