Top 7 aperitive ușoare pentru bufetul suedez. Aperitive pentru masa de Revelion!

Câteva idei interesante, care vă vor ajuta să pregătiți o masă deosebită de Revelion!

APERITIVUL NR. 1 — ROȘII CHERRY UMPLUTE CU BRÂNZĂ FETA

Ingrediente:

-roșii cherry (sau obișnuite, dar de dimensiuni mici);

-100 g de brânză Feta (sau brânză de oi);

-mărar proaspăt — după gust;

-un cățel de usturoi;

-o lingură de smântână fermentată.

Mod de preparare:

1.Tăiați câte o rondea subțire din coaja fiecărei roșii, care să cuprindă cotorul și să descopere semințele ei.

2.Folosind o linguriță, îndepărtați toate semințele din interiorul roșiilor.

3.Pisați brânza cu furculița și puneți-o într-un bol adânc. Adăugați mărarul mărunțit, usturoiul trecut prin presa de usturoi și smântâna fermentată. Amestecați foarte bine.

4.Umpleți roșiile cu compoziția obținută și așezați-le pe un platou.

5.Dacă doriți, puteți să le decorați cu frunzulițe de verdeață proaspătă.

6.Serviți-le și bucurați-vă de gustul lor minunat!

APERITIVUL NR. 2 — RULOURI DE SALAM CU CREMĂ DE BRÂNZĂ

Ingrediente:

-42 feliuțe subțiri de salam;

-200 g de cremă de brânză;

-70 g de ardei gras roșu;

-40 g de măsline verzi sau negre;

-pătrunjel proaspăt — după gust.

Mod de preparare:

1.Întindeți o bucată de folie alimentară pe suprafața de lucru. Așezați feliile de salam pe ea, astfel încât să obțineți un „blat” continuu: 6 coloane a câte 7 feliuțe suprapuse puțin.

2.Întindeți crema de brânză pe suprafața lor.

3.Răspândiți măslinele tăiate în rondele, ardeiul tăiat în cubulețe și pătrunjelul mărunțit pe câte o treime (2 coloane) din suprafața „blatului” de salam.

4.Apoi rulați-l sub formă de ruladă compactă cu ajutorul foliei alimentare.

5.Înveliți rulada în folia respectivă și dați-o la frigider pentru 2 ore.

6.După aceasta scoateți-o din folie și tăiați-o în bucățele. Așezați-le pe un platou.

7.Serviți-le cu multă plăcere!

APERITIVUL NR. 3 — BULETE DE CAȘCAVAL CU MĂSLINE NEGRE

Ingrediente:

-170 g de cașcaval;

-un cățel de usturoi;

-40 g de maioneză (40%);

-măsline negre;

-semințe de susan.

Mod de preparare:

1.Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.

2.Adăugați usturoiul trecut prin presa de usturoi și maioneza. Amestecați foarte bine.

3.Luați câte aproximativ o lingură din compoziția rezultată și modelați o turtiță din ea.

4.Puneți o măslină neagră în mijlocul ei, după care lipiți-i marginile și oferiți-i forma de biluță.

5.Tăvăliți buletele de cașcaval prin semințe de susan.

6.Așezați-le pe un platou. Înfigeți câte o scobitoare în fiecare dintre ele.

7.Serviți-le răsfățându-vă musafirii!

APERITIVUL NR. 4 — ROȘII CHERRY ȘI MOZZARELLA

Ingrediente:

-roșii cherry;

-biluțe de mozzarella;

-mărar proaspăt.

Mod de preparare:

1.Tăiați roșiile cherry în jumătăți.

2.Mărunțiți mărarul.

3.Tăvăliți biluțele de mozzarella prin mărarul mărunțit.

4.Înfigeți câte 2 jumătăți de roșie (cu semințele orientate spre interior) pe o scobitoare, introducând o biluță de mozzarella între ele.

5.Așezați „construcțiile” obținute pe un platou.

6.Serviți-le pe masa sărbătoare!

APERITIVUL NR. 5 — MINI TARTINE CU PATEU

Ingrediente:

-crackers (biscuiți sărați);

-pateu (oricare);

-ceapă verde.

Mod de preparare:

1.Așezați biscuiții sărați pe un platou.

2.Transferați pateul într-un poș cu duza, care vă place. Aplicați-l pe biscuiți.

3.Decorați „florile” de pateu cu ceapă verde mărunțită.

4.Serviți-le cu multă plăcere!

5.Dacă doriți, puteți să înlocuiți biscuiții sărați cu feliuțe de pâine neagră.

APERITIVUL NR. 6 — „BĂRCUȚE” CU ȘPROT ȘI LEGUME

Ingrediente:

-maioneză;

-usturoi;

-baghetă franțuzească;

-ouă fierte;

-roșii;

-castraveți murați;

-ceapă roșie;

-șprot conservat;

-castraveți proaspeți;

-măsline negre;

-pătrunjel proaspăt.

Mod de preparare:

1.Tăiați bagheta în feliuțe subțiri.

2.Tăiați ouăle fierte în rondele, castraveții murați — în cerculețe subțiri, iar ceapa roșie și roșiile — în semiluni.

3.Tăiați castravetele proaspăt în felii longitudinale, foarte subțiri, folosind mandolina sau curățitorul de legume.

4.Amestecați maioneza cu usturoi trecut prin presa de usturoi. Ungeți feliuțele de pâine cu sosul obținut.

5.Așezați câte o rondea de ou fiert și câte o semilună de roșie pe fiecare felie de pâine.

6.Acoperiți rondelele de ou cu câte 2 rondele de castravete murat. Puneți câte o semilună de ceapă roșie pe fiecare feliuță de roșie.

7.Puneți câte un peștișor pe fiecare tartină.

8.Introduceți câte o măslină neagră și câte o felie de castravete proaspăt, oferindu-i forma de spirală, pe o scobitoare. Înfigeți „construcția” obținută în mijlocul tartinei și al peștișorului de pe ea.

9.Așezați „bărcuțele” pe un platou decorat cu o rețea haotică de maioneză și rămurele de pătrunjel proaspăt.

10.Serviți-le. Sunt foarte aspectuoase și gustoase!

APERITIVUL NR. 7 — MINI TARTE CU CIUPERCI ȘI PIEPT DE PUI

Ingrediente:

-250 g de ciuperci Pleurotus;

-150 g de ceapă;

-200 g de piept de pui (fiert);

-mini tarte din aluat fraged;

-2 căței de usturoi;

-o lingură de maioneză;

-2 linguri de ulei;

-mărar proaspăt — după gust;

-sare, piper negru măcinat — după gust.

Mod de preparare:

1.Tăiați ceapa, ciupercile și carnea fiartă în cubulețe.

2.Mărunțiți mărarul.

3.Turnați 2 linguri de ulei pe o tigaie încinsă. Adăugați ceapa și prăjiți-o timp de 2 minute, până se va înmuia și va începe să se rumenească.

4.Adăugați ciupercile și prăjiți totul timp de 4-5 minute, până când se va evapora tot lichidul din tigaie.

5.Puneți pieptul de pui într-un bol adânc. Adăugați ceapa și ciupercile prăjite, usturoiul trecut prin presa de usturoi, sare și piper negru măcinat după gust, mărarul mărunțit și maioneza. Amestecați foarte bine.

6.Umpleți mini tartele cu compoziția obținută.

7.Așezați-le pe un platou și serviți-le pe masa festivă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!