Tort ciocolătos! Visul amatorilor de dulce! - Retete-Usoare.eu

Tort ciocolătos! Visul amatorilor de dulce!

Vreau să vă vorbesc despre rețeta tortului de ciocolată. Este delicios și umed înăuntru. Va fi apreciat de amatorii de dulce. Eu prepar des tortul de ciocolată, pentru că familia mea îl adoră. Ei spun că acest tort este mult mai gustos decât cele cumpărate sau cele din restaurante. Deci, vă spun cum să-l preparați.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

  • 360 gr de făină;
  • 70 gr de cacao;
  • 500 gr de zahăr;
  • 5 ouă;
  • 300 gr de unt;
  • 300 gr de ciocolată neagră;
  • 200 ml de apă fierbinte;
  • 6 gr de cafea solubilă;
  • ½ linguriță bicarbonat de sodiu;
  • 12 gr praf de copt;
  • 1 linguriță de sare;
  • 35 ml de ulei;
  • 150 ml de lapte.

Pentru ganashe:

  • 150 gr de ciocolată neagră;
  • 100 gr de frișcă (nu mai puțin de 33%);
  • 15 gr de unt.

MOD DE PREPARARE:

  1. Luați un vas de sticlă. Tăiați ciocolata, adăugați unt și zahăr. Dizolvați cafeaua solubilă în apă fierbinte și turnați-o în vasul cu ciocolată. Puneți vasul pe bain-marie. Amestecați continuu până se topește untul, zahărul și ciocolata.
  2. Amestecați bine cu telul și turnați laptele. Adăugați câte un ou, bateți bine. Turnați uleiul și amestecați. Cerneți făina, cacao, praful de copt, bicarbonatul și sarea. Amestecați cu un tel.
  3. Tapetați tava cu hârtie de copt. Dacă folosiți hârtie de calitate, nu e nevoie să o ungeți cu ulei. Tapetați și marginile tavei pentru că tortul va crește.
  4. Turnați aluatul în tavă. Dați la cuptorul preîncălzit până la 160°C pentru 1,5-2 ore.
  5. Scoateți blatul din tavă și lăsați-l să se răcească. Eu folosesc un truc foarte important: acopăr blatul cu folie alimentară și îl dau la frigider pentru câteva ore sau peste noapte. Astfel umiditatea se repartizează uniform.
  6. Tăiați stratul de la suprafața tortului, până îl nivelați.
  7. Pregătiți gamashul. Combinați frișca, ciocolata și untul. Topiți-le pe bain-marie. Turnați gamashul deasupra tortului. Decorați cu fructe de pădure.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

loading...