Varză călită delicioasă (pentru iarnă)!

Varza călită conservată este foarte utilă în timpul iernii. Poate fi servită ca fel individual de mâncare, ca garnitură și ca umplutură pentru plăcinte și pateuri, dacă este separată de lichidul din conservă. De asemenea, puteți să o adăugați în ciorbe și să o gătiți cu carne.

INGREDIENTE:

-2 kg de varză tomnatică;

-300 g de ceapă;

-300 g de morcov;

-2.5 kg de roșii;

-150 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui;

-50 ml de oțet 9%;

-3 linguri cu vârf de zahăr (sau după gust);

-2 linguri cu vârf de sare neiodată (sau după gust);

-10 boabe de piper negru (sau după gust);

-½ legătură de mărar;

-½ legătură de pătrunjel;

-ardei iute — după gust (opțional). 

Legumele se cântăresc după curățare.

Din aceste ingrediente noi am obținut 7 borcane de 700 ml de varză marinată.

MOD DE PREPARARE:

1.Tocați varza fideluță.

2.Tăiați ceapa în cubulețe.

3.Dați morcovul prin răzătoarea mare.

4.Mărunțiți mărarul și pătrunjelul.

5.Puneți ingredientele pregătite într-o cratiță încăpătoare, preferabil cu gura largă.

6.Îndepărtați cotoarele roșiilor. Tăiați-le în bucățele și treceți-le prin mașina de tocat carne. Adăugați-le în cratiță.

7.Dacă doriți, puteți să adăugați ardei iute mărunțit, ajustându-i cantitatea după gustul dumneavoastră.

8.Adăugați sarea, zahărul, boabele de piper negru și uleiul rafinat de floarea-soarelui. Amestecați.

9.Puneți cratița pe foc și, amestecând frecvent, gătiți varza și celelalte legume timp de 60 minute din momentul clocotirii, pe foc moderat. Dacă legumele nu eliberează suficientă zeamă în timpul gătirii, puteți să adăugați apă fierbinte în cratiță. Spre sfârșitul preparării gustați varza și, dacă este necesar, mai asezonați-o cu sare, zahăr sau piper negru.

10.Când va fi gata, luați-o de pe foc. Adăugați oțetul în ea. Amestecați foarte bine.

11.Transferați varza fierbinte în borcane sterilizate, așezând-o cât mai compact. Nu uitați să adăugați și lichid din cratiță în borcane, astfel încât să le umpleți complet — varza călită nu trebuie să rămână uscată.

12.Acoperiți borcanele cu capace sterilizate și închideți-le ermetic.

13.Întoarceți-le cu capacele în jos până se vor răci complet.

14.Puneți conservele obținute la locul de păstrare.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New