Veți avea nevoie doar de 3 ingrediente și 10 minute din timpul dvs.! Bomboane ideale pentru sărbători – se topesc în gură!

Aceste bomboane sunt extrem de delicioase și ușor de făcut. Adorate atât cei mici, cât și de cei mari. Vă recomandăm să le încercați, deoarece chiar sunt mai gustoase și sănătoase decât cele procurate din comerț. Se pastrează la frigider și se lasă la temperatura camerei cca 10 minute înainte să fie servite.

INGREDIENTE:

– 3 pahare de fulgi de cocos (250 g);

– 1 conservă de lapte condensat (395 g);

– 40 g de migdale.

MOD DE PREPARARE:

1. Adăugați două pahare și jumătate de fulgi de cocos într-un bol încăpător. Turnați laptele condensat peste ei și amestecați-i bine cu o spatulă. Acoperiți bolul cu un prosop de bucătărie și lăsați fulgii să se înmoaie timp de 10 minute.

2. Adăugați migdalele într-o crăticioară, turnați 1-2 pahare de apă, încât să le acoperiți bine, puneți-o pe foc și aduceți migdalele în punctul de fierbere. După aceasta, mai fierbeți-le timp de 5 minute la foc mare.

3. Strecurați migdalele și spălați-le sub un jet de apă rece. Curățați-le de coajă și uscați-le cu ajutorul unui prosop din hârtie.

4. Luați câte o linguriță de amestec de fulgi de cocos și lapte condensat, turtiți-o în palme, adăugați o migdală și adunați marginile peste ea, formând o biluță.

5. Turnați jumătate de pahar de fulgi de cocos pe o farfurie și treceți toate biluțele prin ei.

6. Amplasați-le pe un platou și serviți-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New