Biscuiții fragezi „Pernițele” (de post)!

Biscuiții fragezi „Pernițele” sunt minunați: sfărâmicioși, aromați și neobișnuit de gustoși. Se prepară ușor și rapid, din cele mai obișnuite ingrediente. Pregătiți-i neapărat și bucurați-vă de ei împreună cu cei dragi, chiar și în zilele, în care postiți.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-120 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui;

-110 g de zahăr;

-¼ linguriță de sare;

-120 ml de apă (la temperatura camerei);

-8 g de zahăr vanilat;

-8 g de praf de copt;

-400 g de făină.

Pentru topping:

-2 linguri de zahăr brun (puteți să-l înlocuiți cu zahăr alb);

-½ linguriță de scorțișoară măcinată (sau după gust).

Din aceste ingrediente noi am obținut 64 biscuiți.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: turnați apa într-un bol adânc. Adăugați zahărul tos, zahărul vanilat și sarea. Amestecați.

2.Adăugați uleiul rafinat de floarea-soarelui. Amestecați.

3.Adăugați treptat făina cernută împreună cu praful de copt. Inițial amestecați cu lingura, iar apoi frământați aluatul cu mâinile. El trebuie să fie moale, omogen și nelipicios, plăcut la atingere.

4.Înveliți aluatul în folie alimentară și dați-l la frigider pentru 20 minute.

5.Pregătiți topping-ul: amestecați zahărul brun și scorțișoara măcinată.

6.Modelați biscuiții: puneți aluatul pe o bucată de hârtie de copt, pudrată cu făină. Întindeți-l într-un blat dreptunghiular, cu grosimea de 8-9 mm. Uniformizați-i marginile.

7.Transferați blatul cu tot cu hârtia de copt pe tavă. Răspândiți uniform topping-ul pe suprafața lui. Treceți ușor cu rola pentru aluat sau cu sucitorul peste blat, ca să pătrundă puțin topping-ul în el.

8.Tăiați blatul în pătrățele, folosind cuțitul pentru pizza.

9.Coaceți biscuiții timp de aproximativ 25 minute, până se vor rumeni, în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌. Aveți grijă să nu-i uscați prea mult.

10.Scoateți biscuiții din cuptor. Cât sunt fierbinți, treceți cu un cuțit ascuțit printre ei, ca să-i separați. Apoi lăsați-i să se răcească pe grătar.

11.Serviți biscuiții fragezi cu multă plăcere!

12.Păstrați biscuiții într-un recipient închis.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New