Bulion de roșii cu ardei dulci (pentru iarnă)!

Un bulion extrem de gustos, care se conservă fără oțet și fără sterilizare! Vă recomandăm să pregătiți o cantitate destul de mare: cele 10 borcane din anul precedent nu au fost suficiente pentru noi. De această dată vom pregăti o cantitate mai mare! Bulionul este universal și poate fi adăugat în orice feluri de mâncare.

INGREDIENTE:

-4.5 kg de roșii;

-1 kg de ardei dulci;

-2 foi de dafin;

-15 boabe de ienibahar;

-o lingură cu vârf de sare neiodată.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați bine roșiile și ardeii. Îndepărtați cotoarele roșiilor și curățați ardeii de codițe și semințe. Tăiați-le în bucățele.

2.Treceți roșiile și ardeii prin mașina de tocat carne sau pasați-le cu blenderul. Puneți-le într-o cratiță încăpătoare, cu fundul gros. Aduceți-le până la punctul de fierbere, amestecând periodic.

3.Adăugați foile de dafin, boabele de ienibahar (spălați-le în prealabil) și sarea neiodată. Amestecați. 

4.Fierbeți bulionul timp de aproximativ 30 minute din momentul clocotirii, pe foc mic, amestecând periodic. Nu este necesar să adunați spuma formată pe suprafața lui sau să-l acoperiți cu un capac. La sfârșit îndepărtați boabele de ienibahar și foile de dafin din el.

5.Transferați bulionul în borcane sterilizate. Acoperiți-le cu capacele sterilizate și închideți-le ermetic.

6.Întoarceți-le cu capacele în jos și înveliți-le cu o pătură călduroasă până se vor răci complet.

7.Puneți conservele obținute la locul de păstrare!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New