Acest zarzavat conține practic toate legumele, pe care le adăugăm în ciorbă. Mai rămâne să fierbeți cartofii și să adăugați zarzavatul. Când nu aveți timp, asemenea conserve sunt binevenite!
INGREDIENTE:
-2 kg de varză tomnatică (nu folosiți varză timpurie, deoarece aceasta se va transforma în terci);
-2 kg de roșii;
-500 g de morcov;
-500 g de ceapă;
-500 g de sfeclă roșie;
-500 g de ardei grași;
-un ardei iute (opțional);
-verdeață — după gust (noi am folosit câte o legătură de mărar și pătrunjel);
-2 linguri cu vârf de sare neiodată;
-4 linguri cu vârf de zahăr;
-15 boabe de piper negru;
-150 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui;
-50 ml de oțet 9%.
Legumele se cântăresc după curățare!
Din aceste ingrediente veți obține 9 borcane de 700 ml de zarzavat.
MOD DE PREPARARE:
1.Dați morcovul și sfecla roșie prin răzătoarea mare.
2.Tăiați ceapa și ardeii grași în cubulețe.
3.Mărunțiți verdeața.
4.Tocați varza fideluță.
5.Îndepărtați cotoarele roșiilor și treceți-le prin mașina de tocat carne.
6.Puneți toate ingredientele pregătite într-o cratiță încăpătoare.
7.Adăugați sarea neiodată, zahărul, boabele de piper negru și uleiul rafinat de floarea-soarelui. Amestecați.
8.Fierbeți zarzavatul timp de 60 minute din momentul clocotirii, pe foc moderat, amestecând periodic.
9.Luați-l de pe foc. Adăugați oțetul. Amestecați foarte bine.
10.Transferați zarzavatul în borcane sterilizate.
11.Acoperiți-le cu capace sterilizate, închizându-le ermetic.
12.Lăsați conservele obținute să se răcească, după care puneți-le la locul de păstrare.
Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!