Cum se cos de sine stătător măștile reutilizabile?!

Măștile reutilizabile sunt întotdeauna folositoare, îndeosebi pentru persoanele alergice sau predispuse la infecții respiratorii. Ele se spală și se calcă ușor. Pot fi ținute în geantă și folosite, când este necesar. 

AVEȚI NEVOIE DE:

-2 bucăți de material, cu dimensiunile de 20 x 20 cm;

-2 bucăți de material, cu dimensiunile de 5 x 12 cm;

-un foarfece;

-mașină de cusut;

-ață de culoarea potrivită;

-ace cu gămălie sau clame mici;

-fier de călcat;

-2 elastice cu lungimea de 20 cm.

MOD DE LUCRU:

1.Pregătiți bucățile de material și așezați-le față către față.

2.Uniți-le prin coaserea marginilor lor superioare și inferioare. Călcați confecția.

3.Întoarceți confecția pe față. Tiviți marginile ei cusute, realizând câte o cusătură simplă la nivelul fiecăreia dintre ele.

4.Realizați 3 pliuri egale, paralele cu marginile cusute, fixându-le cu ace cu gămălie sau cleme. După pliere lățimea confecției trebuie să fie egală cu 9-10 cm.

5.Fixați prin coasere pliurile obținute.

6.Luați bucățile mici de material și așezați-le cu dosul în sus pe fața interioară a măștii: marginile lor lungi trebuie să se afle la nivelul marginilor scurte ale măștii. Coaseți-le, ca să le uniți.

7.Călcați fața interioară a măștii, îndreptând bucățile mici de material. Apoi întoarceți-o cu fața exterioară în sus și pliați cu fierul de călcat bucățile mici de material, după cum este prezentat în imaginile de mai jos.

8.Așezați câte un elastic pe fiecare bucată mică de material: pe primul ei pliu vertical. Apoi îndoiți-o încă o dată și coaseți-o, astfel încât să prindeți elasticul în interiorul ei, dar fără să-l fixați.

9.Înnodați capetele fiecărui elastic. Ascundeți nodurile în interiorul materialului.

10.Spălați și călcați măștile. Sunt gata de utilizare!

11.Nu uitați să le spălați și să le călcați după fiecare folosire!

Spor la treabă!

New