Mai gustoasă decât pâinea obișnuită! O rețetă foarte ușoară!

Această pâine se deosebește de celelalte! Matnakash-ul este pâinea tradițională armenească, preparată din făină de grâu, sub formă de turtă groasă, ovală sau rotundă. Are miez poros și coajă groasă, crocantă. Se modelează exclusiv cu mâinile, oferindu-i-se o formă deosebită. Temperatura de coacere este maximă. Se poate adăuga un vas cu apă fierbinte în cuptor, pentru a coace pâinea pe aburi (valabil pentru cuptoarele electrice).

INGREDIENTE:

-300 ml de apă (1.5 pahare);

-4 g de drojdie uscată (o linguriță rasă);

-5 g de zahăr (o linguriță);

-5 g de sare (o linguriță rasă);

-350 g de făină (3.5 pahare + 2 linguri);

-30 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui (2 linguri pline).

Pentru decoctul de făină:

-100 ml de apă (½ pahar);

-7 g de făină (o linguriță cu vârf mic).

Volumul paharului folosit este 200 ml.

MOD DE PREPARARE:

1.Puneți 3 linguri de făină cernută, drojdia uscată și zahărul într-un bol adânc. Amestecați cu telul.

2.Adăugați apa caldă (38-40°C‌). Amestecați cu telul până la omogenizare. Veți obține un aluat lichid, ca cel pentru clătite. Acoperiți-l cu un capac și lăsați-l să dospească timp de 15 minute într-un loc cald, pentru ca drojdia să se activeze.

3.Adăugați treptat făina rămasă. Amestecați bine cu spatula.

4.La sfârșit adăugați uleiul. Încorporați-l în aluat prin frământare. Trebuie să obțineți un aluat foarte lipicios.

5.Acoperiți aluatul cu un capac și lăsați-l să dospească pe parcursul a 30 minute într-un loc cald.

6.Apoi ungeți-vă mâinile cu ulei și frământați-l puțin. Transferați-l pe tava tapetată cu hârtie de copt, unsă cu ulei. Întindeți-l cu mâinile și împăturiți-l: îndoiți-i pe rând toate marginile spre interior, lucrând cu cele paralele.

7.Întoarceți aluatul împăturit cu fundul în sos, oferindu-i forma de bilă. Acoperiți-l cu folie alimentară și lăsați-l să se „odihnească” timp de 15 minute.

8.Între timp pregătiți decoctul de făină: amestecați făina și apa până la omogenizare. Apoi încălziți compoziția rezultată până va ajunge la punctul de fierbere, amestecând continuu. Luați-o de pe foc și lăsați-o să se răcească complet.

9.Ungeți suprafața aluatului cu decoctul de făină (el nu permite lipirea lui de mâini și oferă pâinii o culoare frumoasă în timpul coacerii). Întindeți-l cu mâinile sub formă de turtă ovală și groasă: când îl presați, străduiți-vă să nu îndepărtați bulele de aer, care s-au format în interiorul lui.

10.Aplicați modelul caracteristic matnakash-ului: realizați cu mâinile un cerc în interiorul lui, după care trasați 2-3 linii paralele în cerc (tot cu mâinile). 

11.Acoperiți pâinea cu folia alimentară și lăsați-o să se „odihnească” pe parcursul a 15 minute.

12.Înainte de coacere accentuați modelul de pe suprafața lui, ungând liniile cu decoct de făină.

13.Coaceți pâinea timp de 20-25 minute, până se va rumeni, în cuptorul preîncălzit până la 230-250°C‌.

14.Lăsați-o să se răcească puțin, după care feliați-o și serviți-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New