Măiestria înmulțirii orhideelor. Cum puteți crea o atmosferă tropicală într-un apartament obișnuit?!

Orhideele sunt preferatele multor gospodine. Aceste plante fermecătoare, originare din tropicele umede și fierbinți, pot să decoreze atât casele mari, cât și apartamentele mici urbane. Bineînțeles, cel mai simplu este să le cumperi din magazinele specializate.

Dar dacă și voi considerați că această cale este prea ușoară, atunci articolul de astăzi este dedicat chiar vouă! Există câteva metode de înmulțire a orhideelor: prin butași, cu ajutorul semințelor, prin divizarea tufei sau prin tijele florale. Anume despre ultima metodă vom discuta azi.

CUM SE ALEGE ORHIDEEA?

Pentru separarea tijelor florale sunt potrivite exclusiv plantele sănătoase și adulte, cu vârsta de minim 3 ani. Chiar mai mult, ele trebuie să prezinte minim 4 frunze și rădăcini bine dezvoltate. Primăvara este cea mai bună perioadă de înmulțire a orhideelor.

CUM SE PLANTEAZĂ TIJA FLORALĂ?

În primul rând, trebuie să separați tija florală. Dezinfectați un cuțit ascuțit și tăiați tija cu el — în apropiere de baza plantei. Lungimea ei nu trebuie să depășească 14 cm.

Se recomandă ca părțile lezate să fie unse cu soluție de verde de briliant (1:4 — o parte de verde de briliant și 4 părți de apă). Aceasta trebuie să protejeze planta de infecții și consecințele ulterioare.

Puneți mușchiul sphagnum într-un recipient și umeziți-l cu apă. Așezați tija pe el. Mugurii ei trebuie să fie dezgoliți: nu-i acoperiți cu substrat.

Pentru ca substratul să influențeze pozitiv creșterea plantei, prelucrați-l cu stimulator de creștere pentru orhidee. Apropo, în magazine se găsește și substrat special pentru aceste plante.

Este important să creați condiții de seră pentru orhidee. Ca să realizați acest lucru, plantați tija florală într-un recipient de plastic, care prezintă orificii mici pe alocuri și se închide în partea superioară.

Acum puneți recipientul cu viitoarea plantă într-o încăpere, în care temperatura nu scade sub 25°C. Astfel veți crea combinația ideală de temperatură și umiditate.

CONDIȚIILE DE CULTIVARE

Umeziți tija plantată o dată la 3 zile cu ajutorul pulverizatorului cu apă caldă. Cel mai bine ar fi să așezați viitoarea plantă sub o lampă UV. Dacă nu aveți asemenea lampă, puneți recipientul pe un pervaz, care nu este expus direct la razele solare.

Peste doar o lună trebuie să apară puii de orhidee. Atunci puteți să-i replantați în ghivece mai mari. Iar peste 2-3 ani plantele respective vă vor bucura prin înflorirea lor aspectuoasă.

Și plantele adulte necesită îngrijiri sistematice. Se recomandă folosirea apei cu usturoi pentru irigarea lor, deoarece ea le stimulează creșterea. Fie ca orhideele voastre să crească și să vă bucure întotdeauna!

Spor la grădinărit!

New