Pateuri cu vișine. Își mențin îndelung prospețimea! Umplutura lor reușită este potrivită pentru orice produse de patiserie!

Pateurile preparate după această rețetă sunt foarte moi, pufoase și își mențin îndelung prospețimea. Umplutura lor de vișine este aromată, suculentă, gustoasă și stabilă. Puteți să o includeți în orice produse de patiserie: plăcinte dulci, chifle, pateuri cu forme diferite, cozonaci, tarte etc.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-200 ml de lapte cald;

-20 g de drojdie proaspătă;

-75 g de zahăr;

-1 ou + un albuș;

-o linguriță de zahăr vanilat;

-½ linguriță de sare;

-40 g de unt;

-30 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui (3 linguri);

-600 g de făină.

Toate ingredientele (cu excepția laptelui) trebuie să fie la temperatura camerei.

Din aceste ingrediente veți obține 1.05 kg de aluat.

Pentru umplutură:

-500 g de vișine (fără sâmburi);

-125 g de zahăr (dacă vișinele sunt acre, puteți să adăugați încă o lingură de zahăr);

-25 g de amidon de porumb.

Altele: un gălbenuș + 2 lingurițe de apă (pentru ungerea pateurilor înainte de coacere).

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți umplutura: puneți vișinele curățate de sâmburi și jumătate de zahăr într-o crăticioară sau tigaie cu fundul gros. Amestecați-le și lăsați-le să interacționeze pe parcursul a 10 minute, până când vișinele vor elibera puțin suc.

2.Puneți vișinele pe foc mic și, amestecând frecvent, aduceți-le până la punctul de fierbere. Fiind încălzite pe foc mic, ele eliberează mai mult suc și zahărul se dizolvă complet.

3.Luați vișinele de pe foc. Adăugați amidonul combinat cu zahărul rămas în ele. Amestecați foarte bine.

4.Puneți iarăși vișinele pe foc mic. Amestecând frecvent, fierbeți-le timp de 60 secunde din momentul apariției primelor bule de clocotire. În timpul amestecării străduiți-vă să nu striviți fructele.

5.Luați umplutura de pe foc. Lăsați-o să se răcească complet, amestecându-o frecvent, ca să nu i se usuce suprafața. Dacă o veți pregăti din timp, acoperiți-o cu folie alimentară, astfel încât aceasta să intre în contact direct cu suprafața ei și lăsați-o să se răcească.

6.Pregătiți aluatul: dizolvați drojdia fărâmițată și o linguriță de zahăr (din cantitatea totală) în laptele cald (35-40°C‌). Adăugați 2 linguri de făină cernută (din cantitatea totală). Amestecați.

7.Lăsați plămădeala să dospească pe parcursul a 10-15 minute, până se va forma „căciula” spumoasă caracteristică pe suprafața ei.

8.Puneți un ou și un albuș, sarea, zahărul tos, zahărul vanilat, untul moale și 2 linguri de ulei rafinat de floarea-soarelui într-un bol adânc. Amestecați.

9.Adăugați plămădeala. Amestecați.

10.Adăugați treptat făina cernută (aveți grijă să nu îmbibați aluatul cu prea multă făină). Inițial amestecați cu lingura, iar apoi frământați aluatul cu mâinile. După ce veți încorpora toată făina, adăugați uleiul rămas (o lingură) și continuați să frământați aluatul până când îl va absorbi pe tot. Apoi transferați aluatul pe suprafața de lucru și frământați-l cu mâinile pe parcursul a 5-7 minute, până devine neted, omogen și nelipicios.

11.Modelați aluatul sub formă de bilă și stropiți-l cu ulei rafinat de floarea-soarelui pe toate părțile. Puneți-l într-o pungă de plastic, stropită cu ulei. Apoi puneți punga respectivă încă într-una. Scoateți tot aerul din pungi și legați-le capetele (în partea de sus) cu un elastic.

12.Scufundați aluatul într-un vas cu apă caldă, cu temperatura de 30-35°C‌. Lăsați-l să dospească timp de 35-40 minute, întorcându-l periodic de pe o parte pe alta, ca să se încălzească uniform. Aluatul este gata, când se ridică și plutește deasupra apei.

13.Modelați pateurile: transferați aluatul dospit pe masa unsă cu puțin ulei. Frământați-l ușor, după care divizați-l în 18 bucățele egale, cu greutatea de 55 kg.

14.Modelați bucățelele de aluat sub formă de biluțe. Ungeți-le suprafața cu un strop de ulei și acoperiți-le cu folie alimentară. Lăsați-le să se „odihnească” pe parcursul a 10 minute.

15.Apoi întindeți-le sub formă de turtițe rotunde, cu suprafața destul de mare. Dacă veți coace pateurile în mai multe etape, întindeți doar bucățelele de aluat, din care veți modela pateurile pentru o singură tavă.

16.Puneți câte o linguriță cu vârf de umplutură în mijlocul fiecărei turtițe.

17.Lipiți marginile fiecărei turtițe, acoperind complet umplutura. În timpul acestui proces aveți grijă ca umplutura să nu ajungă pe marginile turtiței: întindeți-le ușor cu mâinile, ca să o puteți cuprinde complet. După ce veți lipi bine „cusătura”, îndoiți-o și întoarceți pateul obținut cu fața netedă în sus.

18.Așezați pateurile pe tava tapetată cu hârtie de copt, lăsând spații libere între ele.

19.Acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le să se „odihnească” timp de 30 minute.

20.Ungeți pateurile cu gălbenușul combinat cu 2 lingurițe de apă, folosind pensula de silicon. Lăsați-le să se usuce pe parcursul a 10 minute într-un loc fără curenți de aer.

21.Coaceți pateurile timp de aproximativ 20 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌ (pe raftul mijlociu, programul jos-sus, fără convecție). Orientați-vă după cuptorul dumneavoastră!

22.Lăsați-le să se răcească pe grătar, după care serviți-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New