Pateuri neobișnuite din foietaj cu carne. Nu lasă pe nimeni indiferent!

Pateurile preparate după această rețetă sunt arătoase, originale și foarte gustoase. Încercați să le pregătiți!

INGREDIENTE:

-400 g de foietaj dospit;

-450 g de carne tocată (noi am folosit carne de porc și carne de vită în proporții egale);

-2 ouă;

-o ceapă;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-1-2 linguri de făină — pentru modelat.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți umplutura: puneți carnea tocată, un ou și ceapa tăiată în cubulețe, dată prin răzătoare sau mărunțită cu blenderul într-un bol adânc. Adăugați sare și piper negru măcinat după gust. Amestecați foarte bine.

2.Lăsați foietajul să se decongeleze. Apoi puneți-l pe masa presărată cu făină și întindeți-l cu sucitorul sub formă de blat dreptunghiular, cu grosimea de 4-5 mm.

3.Tăiați-l în 10 pătrate egale.

4.Apoi tăiați câte un triunghi mic din cele 4 colțuri ale fiecărui pătrat de aluat. Adunați bucățelele de aluat, care au rămas, și întindeți-le sub formă de turtiță rotundă sau dreptunghiulară.

5.Divizați umplutura în 11 părți aproximativ egale. Umezindu-vă mâinile cu apă sau ulei, modelați-le sub formă de biluțe și puneți-le în mijlocul turtițelor.

6.Întindeți ușor marginile fiecărei turtițe spre lateral, după care ridicați-le și lipiți-le foarte bine, acoperind complet umplutura. Întoarceți pateul rezultat cu „cusătura” în jos și rulați-l puțin pe suprafața de lucru, ca să capete un aspect mai îngrijit.

7.Așezați pateurile cu „cusătura” în jos pe tava de copt.

8.Ungeți-le cu ou bătut, folosind pensula de silicon.

9.Apoi realizați 2 secțiuni perpendiculare sau 3 secțiuni intersectate pe suprafața fiecărui pateu, utilizând un cuțit ascuțit. Ridicați ușor vârfurile „petalelor” rezultate.

10.Coaceți pateurile timp de aproximativ 30 minute în cuptorul preîncălzit până la 220°C. Orientați-vă după cuptorul dumneavoastră și luați în considerație faptul că umplutura de carne trebuie să se prepare foarte bine!

11.Transferați pateurile pe o farfurie și lăsați-le să se răcească puțin.

12.Serviți-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New