Aluatul crocant și umplutura fină ale acestor prăjituri formează un duet nemaipomenit. Sunt atât de gustoase, încât este greu să te oprești să le mănânci!
INGREDIENTE:
Pentru aluat:
– 1 kg de făină;
– 400 g de unt sau margarină;
– 10 g de praf de copt;
– 1 linguriță de zahăr vanilat;
Pentru umplutură:
– 1 kg de brânză de vaci;
– 450-500 g de zahăr;
– 5 ouă.
MOD DE PREPARARE:
1. Adăugați ouăle într-un bol și bateți-le cu un tel apoi încorporați și zahărul.
2. Pregătiți aluatul: Luați un recipient mai încăpător și adăugați făina, apoi da-ți prin răzătoarea mică untul sau margarina. Ca să vă fie mai ușor să faceți acest lucru, vă recomandăm să înmuiați untul în făină și să-l dați câte puțin prin răzătoare. Continuați astfel până-l terminați.
3. Adăugați praful de copt, zahărul și amestecați cu mâinile această compoziție uscată până când veți obține un aluat fărâmicios.
4. Pregătiți umplutura: Puneți brânza de vaci într-un bol.
5. Adăugați o treime din compoziția de ouă asupra aluatului iar restul peste brânza de vaci. Amestecați ambele compoziții.
6. Adăugați într-o tavă de copt o jumătate din cantitatea de aluat fărâmicios și răspândiți-l uniform.
7. După aceasta, adăugați un strat de brânză și acoperiți-o cu aluatul rămas.
8. Da-ți tava la cuptor să se coacă timp de 35-40 minute, la temperatura de 180-200°C.
9. Scoateți prăjitura, presărați-o cu zahăr pudră și lăsați-o să se răcească puțin, apoi tăiați-o bucățele.
Sunt perfecte!
Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!