Prăjitură fără coacere gata în zece minute din doar 3 ingrediente – desert ideal pentru sărbători!

Aceasta este o prăjitură extrem de delicioasă, care nu conține zahăr, se pregătește foarte repede și are nevoie doar de trei ingrediente. Pe lângă toate acestea, desertul este foarte aspectuos și poate fi servit chiar și pe o masă de sărbătoare!

INGREDIENTE:

– 700 g de arahide prăjite;

– 4-5 linguri de miere;

Pentru glazură:

– 400 g de ciocolată neagră (neîndulcită);

– 3 linguri de ulei vegetal de floarea-soarelui (opțional);

Pentru decor:

– ciocolată albă (opțional).

MOD DE PREPARARE:

1. Măcinați arahidele în vasul unui robot de bucătărie. Pentru comoditate, o puteți face în câteva etape. Transferați compoziția obținută într-un bol.

2. Adăugați mierea (lichidă), îmbrăcați mănușile și combinați ingredientele cu mâinile, frământând un aluat solid și omogen.

3. Transferați aluatul de arahide pe o fâșie de hârtie de copt, acoperiți-l cu o folie alimentară și întindeți-l cu ajutorul sucitorului într-un blat de formă pătrată. Îl puteți întinde de grosimea și dimensiunea dorită, important să se potrivească cu forma sau tava pe care urmează să o folosiți.

4. Transferați-l într-o tavă cu aceeași dimensiune și îndepărtați folia alimentară.

5. Pregătiți glazura: adăugați ciocolata neagră și uleiul vegetal într-o crăticioară și topiți ingredientele pe o bain-marie sau la foc mic, amestecând în continuu.

6. Acoperiți blatul de aluat cu o jumătate din cantitatea obținută de glazură, răspândind-o uniform cu o spatulă. Puneți tava în frigider pentru o oră, astfel încât ciocolata să se închege bine.

7. Scoateți tava și transferați prăjitura peste o altă fâșie de copt, cu aluatul deasupra. Îndepărtați hârtia veche.

8. Amplasați-o din nou în tavă și turnați și cea de-a doua cantitate de glazură peste partea neacoperită de aluat. Dacă doriți, îl puteți decora cu ciocolată albă topită, folosind un poș de ornat sau o pungă de plastic cu colțul tăiat. De asemenea, puteți trage niște linii cu ajutorul unei țepușe de lemn, creând astfel un ornament frumos și aspectuos.

9. Puneți-l în frigider pentru încă o oră.

10. Scoateți desertul, tăiați-l în forma dorită și serviți-l cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New