Pui la tigaie în sos delicios și aromat!

Un preparat excepțional din carne de pui, ce se prepară simplu și dintr-un set minim de ingrediente deloc sofisticate. Puiul este suculent și aromat, iar sosul are un gust echilibrat de unt, coriandru și carne.

INGREDIENTE:

-1 pui (aproximativ 1,7 kg);

-sare și piper negru – după gust;

-250 gr de smântână fermentată sau pentru gătit;

-250 gr de lapte;

-4 căței de usturoi;

-1 legătură medie de coriandru (pătrunjel).

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați foarte bine puiul, apoi îndepărtați grăsimea în exces, vârful aripilor și coloana vertebrală. Coloana o puteți folosi pentru supă. Nu uitați să tăiați partea de jos a coloanei – coada.

2.Tăiați puțin osul de sus al pieptului, astfel încât puiul să se aranjeze frumos în formă.

3.Condimentați puiul cu sare și piper negru, pe ambele părți. Dacă aveți puțin timp la dispoziție, lăsați carnea să se marineze timp de 30 de minute.

4.În tigaia grill încinsă, adăugați puțin ulei și puțin unt. Așezați puiul, îl acoperiți cu o farfurie și puneți o greutate. Prăjiți puiul timp de 15 minute pe o parte. Apoi îl întoarceți și urmați aceiași pași.

5.Treceți usturoiul prin răzătoarea mică și îl adăugați în lapte, împreună cu smântâna.

6.Luați tigaia de la foc și așteptați aproximativ 5 minute, cât să se răcorească tigaia și puiul. Dacă veți turna sosul imediat, el se va face cocoloașe.

7.Turnați sosul în tigaie, adăugați fire de coriandru, acoperiți tigaia cu staniol sau capac și înăbușiți puiul timp de 20 de minute la foc foarte mic.

Sfat. După înăbușire, înlăturați firele de coriandru, deoarece devin moi și întunecate la culoare.

Presărați mâncarea cu coriandru proaspăt. Tăiați bucăți de carne și înmuiați-le în sosul delicios. Dacă veți folosi smântână pentru gătit, gustul acrișor al sosului va lipsi.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New