Roșii umplute cu orez și brânză. Foarte gustoase!

Roșiile umplute cu orez și patru tipuri de brânză sunt nemaipomenit de gustoase. O rețetă simplă din gastronomia italiană, pe care trebuie neapărat să o încercați!

INGREDIENTE:

-9 roșii coapte și dulci;

-¾ pahar de orez (+ apă și puțină sare — pentru fiert);

-2 căței de usturoi;

-o lingură de ulei de măsline;

-80 g de cașcaval;

-80 g de mozzarella;

-80 g de telemea;

-50 g de parmezan;

-¼ linguriță de sare;

-un praf de sare;

-busuioc proaspăt — după gust;

-piper negru măcinat — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Fierbeți orezul în apă ușor sărată până va fi semipreparat. Transferați-l într-o strecurătoare, ca să-l separați de apa rămasă. Lăsați-l să se răcească.

2.Tăiați „capacul” fiecărei roșii, după care îndepărtați-i cotorul și semințele cu ajutorul unei lingurițe. Puneți semințele și sucul roșiilor într-un bol.

3.Adăugați usturoiul trecut prin presa de usturoi, sarea, piper negru măcinat după gust, un praf de zahăr și uleiul de măsline în bolul, în care ați pus semințele și sucul de roșii. Amestecați foarte bine.

4.Puneți orezul semipreparat într-un bol potrivit. Adăugați cașcavalul dat prin răzătoarea mare, mozzarella ruptă în bucățele, telemeaua fărâmițată cu mâna sau furculița și parmezanul dat prin răzătoarea mică. Amestecați foarte bine.

5.Adăugați compoziția de roșii în cea de orez. Amestecați foarte bine.

6.Adăugați busuiocul mărunțit. Amestecați încă o dată.

7.Umpleți roșiile cu compoziția rezultată și așezați-le pe o tavă de copt. Dacă doriți, puteți să le acoperiți cu „capacele” lor.

8.Coaceți roșiile umplute timp de 35-40 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌.

9.Serviți-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New