Salata festivă „Șoriceii fericirii” — cel mai important element al mesei de Revelion!

Încă un deliciu, pe care-l puteți servi pe masa de sărbătoare!

INGREDIENTE:

-200 g de pastramă sau șuncă (+ o bucățică — pentru decor);

-200 g de mozzarella;

-2 cartofi fierți în coajă;

-4 ouă fierte de găină;

-3 ouă fierte de prepeliță;

-150 g de merișoare uscate;

-o ceapă;

-maioneză — după gust;

-o măslină neagră;

-fistic mărunțit — după gust (pentru decor);

-câteva fire de verdeață — pentru decor.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați cartofii de coajă și dați-i prin răzătoarea mare.

2.Separați albușurile și gălbenușurile a 3 ouă fierte de găină. Dați gălbenușurile prin răzătoarea medie și adăugați-le în bolul cu cartofii rași. Adăugați o lingură de maioneză. Amestecați.

3.Dați 5 jumătăți de albușuri prin răzătoarea mare (o jumătate de albuș este necesară pentru decor). 

4.Dați mozzarella prin răzătoarea medie și adăugați-o în bolul, în care ați pus albușurile rase. Adăugați o lingură de maioneză. Amestecați.

5.Dați pastrama sau șunca prin răzătoarea mare.

6.Tăiați ceapa în cubulețe. Acoperiți-o cu apă clocotită și lăsați-o să se opărească pe parcursul a 5-10 minute. Apoi transferați-o într-o strecurătoare și lăsați-o să se usuce.

7.Asamblați salata: puneți o formă dreptunghiulară (12 x 17 cm) pe un platou (dacă nu aveți asemenea forme, puteți să modelați una din carton și să o acoperiți cu folie de aluminiu). Salata se asamblează sub formă de straturi, care se răspândesc uniform, se presează bine cu lingura și se ung cu maioneză.

8.Primul strat al salatei: compoziția de cartofi și gălbenușuri.

9.Al doilea strat: jumătate din compoziția de cașcaval și albușuri. 

10.Al treilea strat: ceapa unsă cu maioneză.

11.Al patrulea strat: pastrama sau șunca dată prin răzătoarea mare. 

12.Al cincilea strat: restul compoziției de cașcaval și albușuri.

13.Al șaselea strat: merișoarele uscate, tocate mărunt cu cuțitul. Ele nu trebuie unse cu maioneză!

14.Dați jumătatea de albuș, pe care ați pus-o deoparte, prin răzătoarea medie. Răspândiți-l pe alocuri pe suprafața salatei și presați-l bine cu spatula.

15.Dacă doriți, puteți să presărați salata cu fistic mărunțit.

16.Acoperiți salata cu folie alimentară și dați-o la frigider pentru minim 60 minute. Apoi îndepărtați forma din jurul ei.

17.Pregătiți „șoriceii” pentru decor: tăiați un oval subțire de pe una dintre părțile laterale ale fiecărui ou fiert de prepeliță și ale celui de găină, ca să-și mențină mai bine echilibrul, când sunt așezate în poziție orizontală.

18.Folosind un pai de plastic, îndepărtați câte un cerculeț din locurile, în care urmează să se afle „ochișorii, nasul și codița” fiecărui „șoricel”.

19.Utilizând același pai, decupați cerculețe dintr-o măslină neagră. Introduceți-le în orificiile pentru „ochi” și „nas” ale fiecărui șoricel.

20.Modelați „urechile” și „codițele” lor dintr-o bucățică de pastrama sau șuncă. Ca să așezați „urechile”, îndepărtați cu cuțitul o porțiune din albușul fiecărui ou.

21.Decorați salata cu „șoriceii” obținuți și cu verdeață proaspătă. Serviți-o pe masa de sărbătoare!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New