Tort fără ouă, care întotdeauna iese gustos! Fiecare îmbucătură să topește în gură!

Așa tort nu veți găsi în comerț! Este un desert minunat și potrivit pentru orice sărbătoare. Moale, pufos și cu o cremă delicată din smântână pentru frișcă și lapte condensat! Se pregătește ușor, iar rețeta este economică și simplă.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

– 250 g de smântână fermentată;

– 200 g de zahăr tos;

– 100 g de unt;

– 600 g de făină;

– 10 g de praf de copt;

– zahăr vanilat sau esență de vanilie;

Pentru cremă:

– 500 g de smântână pentru frișcă de 33% (puteți folosi și smântână fermentată);

– 250 g de lapte condensat fiert;

Pentru decor:

– ciocolată albă.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți aluatul: adăugați zahărul tos și smântâna într-un bol adânc și amestecați-le bine cu un tel, până când se vor dizolva toate cristalele de zahăr.

*Noi am folosit smântână din comerț de 15% grăsime.

2. Adăugați untul topit în cuptorul cu microunde și amestecați. Dacă doriți, puteți folosi și margarină.

3. A rămas să cerneți făina și să o încorporați în câteva etape. De asemenea, nu uitați să adăugați zahărul vanilat și praful de copt. Amestecați mai întâi cu o spatulă, apoi transferați compoziția pe suprafața de lucru presărată cu făină și frământați aluatul cu mâinile.

Sfat: lăsați un pic de făină pentru mai târziu, ca să înfăinați suprafața de lucru când veți întinde blaturile.

4. Împărțiți aluatul în 6 părți egale și modelați-le în formă de bile. Amplasați cinci bile pe un platou, acoperiți-le cu o folie alimentară și puneți-le în frigider, până când veți lucra cu cea de-a șasea.

5. Lucrând pe masa presărată cu făină, întindeți prima bilă de aluat într-o foaie de formă rotundă. Luați baza unei forme detașabile de copt (cu diametrul de 24 cm), așezați-o peste aluat și decupați un cerc cu ajutorul unui cuțit pentru pizza.

6. Amplasați blatul perfect rotund pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, efectuați niște înțepături în el cu ajutorul unei furculițe și dați tava la cuptorul preîncălzit până la 200°C timp de 7-8 minute. Procedați astfel cu toate biluțele de aluat.

*Timpul de coacere poate varia, în funcție de caracteristicile cuptorului dvs.

7. Pregătiți crema: turnați smântâna pentru frișcă într-un bol adânc și bateți-o cu ajutorul uni mixer pornit la viteză mare, până când va deveni albicioasă și cremoasă (aproximativ 5 minute).

8. Adăugați laptele condensat fiert într-un bol separat și bateți-l cu mixerul până când va deveni cremos. După aceasta, începeți să adăugați treptat compoziția de smântână, mixând în continuu.

Sfat: puteți înlocui smântâna pentru frișcă cu smântână fermentată, iar laptele condensat – cu zahăr pudră.

9. Asamblați tortul: ungeți platoul de servire cu un pic de cremă, adăugați primul blat și, împărțind crema în șase părți egale, ungeți-l cu o porție de cremă. Continuați să asamblați tortul, alternând straturile de blat și cremă, până când le veți termina. În final, ungeți și stratul superior și laturile tortului cu cremă.

10. Lăsați tortul în frigider peste noapte, ca să se îmbibe bine.

11. Decorați-l cu ciocolată albă topită. Pentru aceasta, folosiți un poș de ornat. Apoi tăiați-l felii și serviți-l cu plăcere!

A ieșit foarte gustos! Merită să fie încercat de fiecare amator de dulciuri!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New