Tortul „Spumă de lapte” — desertul ideal, preparat fără coacere. Într-atât de fin și aerat, încât propriu-zis se topește în gură!

Desertul ideal pentru zilele fierbinți de vară!

INGREDIENTE:

Pentru blat:

-150 g de biscuiți sau pesmeți dulci, cu aromă de vanilie;

-50 g de unt;

-2-3 linguri de lapte condensat.

Pentru cremă:

-4 albușuri de ouă;

-70 g de zahăr;

-un praf de sare de lămâie sau o lingură de suc de lămâie;

-4 g de zahăr vanilat;

-150 g de lapte condensat;

-20 g de gelatină rapid dizolvabilă + 70 ml de lapte sau apă.

Pentru glazură:

-50 g de ciocolată neagră sau cu lapte;

-25 g de unt;

-3 linguri de lapte.

Altele: căpșuni — pentru decor.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți blatul: măcinați biscuiții sau pesmeții dulci cu ajutorul blenderului. Puneți-i într-un bol.

2.Adăugați laptele condensat și untul topit. Amestecați foarte bine.

3.Așezați un inel cu diametrul de 20 cm, tapetat cu folie acetat, pe platoul, pe care veți servi tortul. Transferați compoziția de biscuiți în interiorul lui și răspândiți-o uniform, ca să modelați blatul viitorului tort. Dați-l la frigider.

4.Pregătiți crema: dizolvați gelatina în 70 ml de lapte sau apă rece. Lăsați-o să se hidrateze.

5.Puneți albușurile, zahărul tos, zahărul vanilat și un praf de sare de lămâie într-un bol adânc, uscat și termorezistent. Încălziți-le pe bain-marie, amestecând continuu, până când zahărul se va dizolva complet și veți observa apariția aburilor. Compoziția de albușuri trebuie să ajungă la temperatura de 60°C‌ (dacă nu aveți termometru, scufundați un deget în ea — trebuie să simțiți că este fierbinte).

6.Bateți compoziția fierbinte de albușuri cu mixerul, mărindu-i treptat viteza, până se va răci și vor apărea vârfurile persistente.

7.Încorporați treptat laptele condensat în bezea, turnându-l în jet subțire și folosind mixerul pornit la viteză mică.

8.Topiți gelatina pe foc mic, pe bain-marie sau în cuptorul cu microunde, având grijă să nu o clocotiți. Încorporați-o în cremă, turnând-o în jet subțire și utilizând mixerul pornit la viteză mică.

9.Turnați crema obținută pe blat. Răspândiți-o uniform.

10.Dați tortul la frigider până când crema se va închega puțin.

11.Pregătiți glazura: puneți ciocolata ruptă în bucățele, untul și laptele într-un bol termorezistent. Încălziți-le pe bain-marie, amestecând continuu sau în cuptorul cu microunde (în reprize scurte, amestecând după fiecare dintre ele) până veți obține o glazură omogenă.

12.Lăsați glazura să se răcească ușor, după care răspândiți-o uniform pe suprafața cremei, care s-a închegat puțin.

13.Decorați tortul cu căpșuni sau alte fructe proaspete.

14.Dați tortul la frigider pentru 2-3 ore, până se va închega complet.

15.Apoi îndepărtați inelul și folia acetat din jurul lui.

16.Tăiați-l în felii.

17.Serviți tortul „Spumă de lapte” cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New