Un chec de mere ușor de preparat, delicios și suculent!

O prăjitură cu mere ușor de preparat, gustoasă și delicată, cu un gust cremos de lămâie care nu va lăsa pe nimeni indiferent!

INGREDIENTE:

Pentru umplutură:

– 700 g de mere (4-5 buc.);

Pentru aluat:

– 3 ouă;

– 200 g de zahăr;

– 1 pachețel de zahăr vanilat (8g);

– 1 praf de sare;

– coaja de la o jumătate de lămâie;

– 180-200 ml de smântână pentru frișcă;

– 250 g de făină;

– 1,5 lingurițe de praf de copt (7-8 g).

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți umplutura: curățați merele de coajă, iar într-un castron separat tăiați pulpa acestora în bucăți mari. Dacă doriți, puteți înlocui o jumătate din cantitatea merelor cu pere.

2. Presărați merele cu 1-2 linguri de făină din cantitatea totală, amestecați-le și deocamdată dați-le deoparte.

3. Pregătiți aluatul: Într-un castron separat, bateți cu mixerul cele 3 ouă, pliculețul de vanilie și zahărul tos până când veți obține o compoziție ușoară și pufoasă.

4. Adăugați praful de sare, coaja de la o jumătate de lămâie sau portocală, smântâna pentru frișcă și amestecați ușor.

5. Amestecați praful de copt cu restul făinii apoi adăugați amestecul uscat la compoziția spumoasă și bateți cu mixerul la cea mai mică viteză până când se omogenizează. Nu trebuie să bateți tare.

6. Adăugați merele în aluat, amestecați-le ușor și turnați-le într-o formă de cop, tapetată cu hârtie siliconată sau, dacă nu aveți, ungeți forma cu un strat subțire de unt și presărați-o cu făină.

7. Distribuiți aluatul de mere într-un strat uniform și introduceți-l în cuptorul preîncălzit. Coaceți timp de 30-35 minute la temperatura de 180°C, fără convecție, pe al doilea sau al treilea raft de jos. Verificați dacă este gata prin testul cu scobitoarea.

8. Lăsați prăjitura să se răcească, după care scoateți-o din tavă.

9. Presărați-o cu zahăr pudră, după care tăiați-o în bucățele.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New