Zarzavat universal — două moduri de conservare (fără prelucrare termică)!

Există o sumedenie de moduri de conservare a legumelor! Și orice gospodină grijulie alege pentru sine cele mai reușite, rapide și ușoare rețete. Astăzi vrem să vă prezentăm 2 moduri de conservare a legumelor sub formă de zarzavat universal, bogat în vitamine, pregătit fără fierbere sau altă prelucrare termică și fără sterilizare. Acest zarzavat poate fi inclus în toate felurile principale și secundare de mâncare, chiar și în sosuri și prăjeli. Legumele conservate fără prelucrare termică își păstrează aroma și gustul autentice, cu adevărat văratice!

INGREDIENTE:

-1 kg de roșii;

-1 kg de morcov;

-1 kg de ceapă;

-1 kg de ardei dulce (pentru ca zarzavatul să aibă un aspect mai interesant, puteți să folosiți ardei de diferite culori: roșii, galbeni, verzi);

-2-3 rădăcini de pătrunjel;

-verdeață — după gust (noi am folosit o legătură mare de pătrunjel proaspăt);

-170 g de sare grunjoasă, neiodată la fiecare kilogram de legume — pentru conservarea în borcane (în zarzavatul congelat nu se adaugă sare).

Legumele se cântăresc după curățarea de părțile necomestibile!!!

MOD DE PREPARARE:

1.Îndepărtați cotoarele roșiilor spălate și puneți-le într-un bol adânc. Acoperiți-le cu apă clocotită și lăsați-le să se opărească timp de 30 secunde. Apoi scoateți-le din apă și curățați-le de coajă cu ajutorul unui cuțit mic: după opărire coaja roșiilor se separă foarte ușor de pulpă.

2.Tăiați roșiile decojite în cubulețe.

3.Dați morcovii prin răzătoarea mare, iar rădăcinile de pătrunjel — printr-una puțin mai mică.

4.Tăiați cepele în cubulețe.

5.Tăiați ardeii dulci în cubulețe.

6.Mărunțiți verdeața.

7.Puneți toate ingredientele pregătite într-un vas încăpător. Amestecați-le foarte bine cu ajutorul unei linguri de lemn.

8.Prima metodă de conservare a zarzavatului este congelarea în pungi mici. Puneți câte 4-5 linguri de zarzavat pe o punguță îmbrăcată pe palmă (dacă doriți, puteți să pregătiți porții mai mari de zarzavat). Apoi îndreptați-o și scuturați-o bine, pentru ca legumele să ajungă la fundul ei.

9.Rulați punguța sub formă de rulou, începând cu porțiunea, în care se află legumele. Așezați ruloul pe masă și presați-l cu mâna, pentru ca zarzavatul să devină plat.

10.Suprapuneți punguțele cu porțiile de zarzavat și dați-le la congelator.

11.A doua metodă de conservare este la borcan. Amestecați legumele cu sarea grunjoasă, neiodată, respectând proporția indicată mai sus.

12.Acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le să interacționeze pe parcursul a 15 minute. În acest timp legumele își vor elibera sucul, iar sarea se va dizolva.

13.Transferați legumele în borcane curate și uscate (nu este necesar să le sterilizați), așezându-le cât mai compact. La sfârșit turnați sucul eliberat de ele în borcane, umplându-le complet.

Vă recomandăm să folosiți borcane mici pentru conservarea zarzavatului, ca să le puteți folosi cât mai repede după deschidere.

14.Acoperiți borcanele cu capace de plastic și puneți-le într-un loc răcoros: în frigider sau în pivniță.

Zarzavatul preparat în acest fel se păstrează până la următoarea recoltă și se utilizează foarte ușor. Dacă este vorba de zarzavatul congelat, pur și simplu scoateți-l din pungă și adăugați-l în oala cu ciorbă sau în tigaie.

Dacă ați conservat legumele în borcane, scoateți-le cu lingura din ele, separându-le de zeama sărată și adăugați-le în mâncare. De asemenea, puteți să le transferați într-o strecurătoare măruntă și să le spălați sub jetul de apă rece. Dar nu uitați că legumele sunt foarte sărate și că trebuie să sărați mâncarea doar după adăugarea lor!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New