Cipici tricotați de buzunar!

De ce se numesc de buzunar? Deoarece sunt atât de mici și compacți, încât pot fi puși într-un buzunar și luați oriunde.

Mărimea 34-35 (36-37, 38-39, 40-41).

Lungimea tălpii: 20 (22, 24, 26) cm.

Indicatorii *-* cuprind pașii, care trebuie repetați până la sfârșitul rândului.

AVEȚI NEVOIE DE:

-6-80 g de fir de tricotat Nako Pure Sock (75% lână, 25% poliacril, 50 g/200 m) — noi am lucrat cu fir dublu, ca să fie mai gros;

-andrele circulare nr. 3.5;

-foarfece; 

-ac cu urechea largă.

MOD DE LUCRU:

1.Montați 81 (89, 97, 105) ochiuri pe andrele.

2.Rândul 1: 1 ochi ridicat (pur și simplu se trece pe cealaltă andrea, fără să fie lucrat), *1 ochi pe dos, 1 ochi pe față*, 2 ochiuri pe dos.

3.Rândul 2: 1 ochi ridicat, *1 ochi pe față, 1 ochi pe dos*, 1 ochi pe față, 1 ochi pe dos.

4.Rândurile 3-36: se repetă alternant rândurile 1 și 2 (= 10 cm în înălțime pentru toate mărimile).

5.Rândul 37: 1 ochi ridicat, *2 ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față*.

6.Rândul 38: 1 ochi ridicat, restul ochiurilor pe față și doar ultimul ochi pe dos.

7.Rândul 39: 1 ochi ridicat, *2 ochiuri împreună pe față, 3 ochiuri pe față*, 2 ochiuri împreună pe față, 1 ochi pe dos. Drept rezultat vor rămâne 51 (59, 67, 75), ochiuri pe andrea.

8.Rândurile 40-44: 1 ochi ridicat, restul ochiurilor pe față și doar ultimul ochi pe dos.

9.Închideți ochiurile.

10.Îndoiți lucrul în jumătate (în direcție transversală) și coaseți-l după cum este prezentat în imaginile de mai jos. Cusătura nu este clasică, ci constă în introducerea simultană a acului în ochiul marginal, în care l-ați introdus anterior și în următorul de pe aceeași parte, după care scoaterea și strângerea firului. Realizați alternant acești pași pe ambele părți.

Apoi rotunjiți locul, în care se va afla călcâiul: introduceți acul în 4 ochiuri de la acest nivel (dinspre lateral spre centru) de pe o parte și strângeți firul, după care procedați similar cu cealaltă parte. Ca să fixați firul, realizați 2-3 cusături clasice.

Continuați să coaseți talpa după cum este descris mai sus.

La sfârșit rotunjiți vârful rămas după cum am descris la călcâi.

Fixați firul pe dosul cipicului și tăiați-l.

11.Cipicul este gata!

12.Procedând similar, tricotați al doilea cipic.

13.Purtați cipicii și bucurați-vă de confortul oferit de ei!

Spor la treabă!