Desert fin și aerat, preparat în 10 minute (fără coacere)!

Un desert incredibil de gustos și aerat pentru toți amatorii batoanelor „Bounty” și cocosului! Pur și simplu se topește în gură!

INGREDIENTE:

-3 albușuri de ouă;

-10 g de gelatină;

-40 g de fulgi de cocos;

-110 ml de lapte;

-30 g de zahăr (sau după gust);

-10 g de zahăr vanilat;

-un praf de sare;

-30-50 g de ciocolată cu lapte (sau mai multă).

Noi am pregătit desertul într-un inel rotund, cu diametrul de 16 cm, căruia i-am închis fundul cu folie de aluminiu.

MOD DE PREPARARE:

1.Dizolvați gelatina în 60 ml de lapte rece. Lăsați-o să se hidrateze, respectând timpul indicat pe ambalajul ei.

2.Amestecați fulgii de cocos cu 50 ml de lapte într-un alt bol. Lăsați-i să se hidrateze. Astfel ei vor deveni mai moi și mai suculenți.

3.Bateți albușurile și un praf de sare cu mixerul până vor deveni spumoase. Apoi adăugați treptat zahărul tos, zahărul vanilat și continuați mixarea până la apariția vârfurilor persistente.

Având în vedere faptul că albușurile nu vor fi prelucrate termic, este important să spălați foarte bine ouăle, folosind apă fierbinte și bicarbonat de sodiu. Apoi uscați-le cu ajutorul prosoapelor de hârtie. 

Pentru ca albușurile să se bată bine, separați-le cu grijă de gălbenușuri, astfel încât niciun strop de gălbenuș să nu ajungă în ele.

4.Topiți gelatina hidratată pe foc mic, pe bain-marie sau în cuptorul cu microunde, amestecând continuu. De asemenea, puteți pur și simplu să puneți bolul, în care ea se află, într-un vas cu apă fierbinte. Aveți grijă să nu clocotiți gelatina, deoarece astfel ea își pierde proprietățile de gelificare.

5.Încorporați treptat gelatina topită în spuma de albușuri, mixând continuu la viteză mică. Apoi bateți la viteză mare compoziția pe parcursul a încă 1-2 minute, până când se va răci complet.

6.Adăugați fulgii de cocos, care s-au hidratat între timp. Amestecați cu spatula, realizând mișcări circulare, orientate de jos în sus.

7.Transferați compoziția finală într-o formă unsă cu unt sau ulei de cocos. Răspândiți-o uniform. Acoperiți forma cu folie alimentară.

8.Dați desertul la frigider pentru 4-5 ore, până se va închega complet.

9.Apoi separați-l de pereții tăvii cu ajutorul unui cuțit subțire și răsturnați-l pe un platou. 

10.Decorați desertul cu ciocolata cu lapte, dându-o prin răzătoarea mică.

11.Porționați și serviți deliciul obținut!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!